URSUL NU ESTE CÂINE HOINAR, CINEGETICIANUL NU ESTE HINGHER NEPLĂ

                                                                    PETIȚIE

CĂTRE MINISTRUL MEDIULUI DOAMNA GRAȚIELA LEOCADIA GAVRILESCU

URSUL NU ESTE CÂINE HOINAR, CINEGETICIANUL NU ESTE HINGHER NEPLĂTIT!

  Stimată doamnă ministru, Mă adresez către dumneavoastră cu speranța că  în vociferarea infernală produsă în ultima vreme în jurul problemei urșilor și în general al carnivorelor mari, ca prin minune dealtfel, totuși se va auzi o voce clară a cinegeticienilor, transmisă de această dată prin persoana mea. Întrucât în urma analizei ”Proiectului de Ordin pentru aprobarea nivelului de intervenție în cazul speciilor de urs și lup” am ajuns la concluzia că aceasta nu este o soluție la rezolvarea problemelor din a căror motive sa solicitat, în loc de propuneri de modificare punctuale exprimate în perioada de dezbatere publică, vă înaintăm prezenta Petiție, în vederea reașezării politicii de mediu în spiritul responsabilității și a gestionării durabile a faunei de interes cinegetic. Cunoaștem situația delicată a autorității și a persoanelor cu funcții de decizie în cadrul ministerului condus de Dvs, tocmai pentru aceasta venim în sprijinul Dvs pentru a contracara efectele nocive ale clișeelor populiste ajunse să schimbe paradigmele firești, logice ale politicii de mediu și politicii cinegetice Românești. Pentru evitarea situațiilor de conflict cu reprezentanții așa ziselor  organizații verzi și a unei mare părți a populației, oameni bine intenționați dar cu cunoștiințe precare despre funcționarea ecosistemelor forestiere și a relațiilor interspecifice din interiorul faunei cinegetice al țării, vă propunem cu respect a avea în vedere următoarele:

1)      NU există ”urși cu probleme” . Fenomenul așa definit este în directă cauzalitate cu faptul că populația de urși a suferit o mare creștere, aceasta pentru simplul motiv că  specia nu  are dușmani naturali, își crește cu mare ”randament” progeniturile, iar în urma măsurilor de protecție a speciei numărul de intervenții pentru recoltare a fost stabilit mult sub rata de înmulțire specifică speciei. În acest context este de la sine înțeles că pânâ nu se soluționează originea problemei mereu vom avea ”urși cu probleme”. Urșii de fapt nu au nicio problemă, ele se comportă așa cum o au în codul genetic întipărit conform evoluției comportamentale a speciei, catalogat și oportunist în căutarea hranei, ún vederea maximalizării echilibrului energetic, lucru firesc dealtfel și în cazul altor specii de animale.

2)       Cea mai relevantă dovadă a creșterii populației de urși este înmulțirea numărului de pagube atât cantitativă cât și  în forma de manifestare a ei (dispersia spre zonele de câmp și în localități), deși acest lucru absolut logic și evident se încearcă mușamalizată și combătută cu eforturi uriașe de anumiți cercetători interesați în a face ceață în problemă.

3)      Nicăieri în lume nu se cunoaște numărul exact al unei populații de animale sălbatice, cu excepția celor care trăiesc doar în captivitate. A spune de către cei care au cheltuit sume uriașe prin proiectul ”Life Ursus”, sau ”Wolflife” că este nevoie de alte cercetări mai costisitoare (genetice) pentru stabilirea exactă a numărului populațional al acestor specii, nu este decât previzionarea proiectelor de venit-cheltuieli ai propriilor organizații, lucru firesc dealtfel...

4)      Obiectivul protecției unei specii este menținerea unei populații viabile în ecosistem. În ceea ce privește populația viabilă a unei specii ea poate fi determinată de următoarele criterii: Populațiile existente să nu se fragmenteze în populații ”insulă” (mai mici, care nu reprezintă o unitate reproducțională), habitatele lor să fie păstrate, iar prin acestea integritatea și variabilitatea genetică a speciei să nu fie periclitată. Ori în acest moment fie populația de urși a României de 7000 / 8000 / 11000 de exemplare acest pericol nu îi paște. În timp ce specia este în dispersie spre noi habitate așa cum se întâmplă în Romănia se poate interpreta într-un mod: populația este viabilă și este în creștere. Cealaltă ipoteză conform căreia migrația (și nu dispersia) se manifestă din cauza degradării habitatelor nu stă în picioare, deoarece nicăieri nu sa confirmat în țara asta că în vreun fond cinegetic ar fi scăzut numărul indivizilor sau ar fi dipărut specia urs. Dealtfel clișeul folosit de ecologiștii de claviatură, cum că după tăierea definitivă a unui arboret (așa se întâmplă cu pădurile gospodărâte după amenajamente/ chiar dacă nu ne place) ursul trebuie să migreze, este cu totul neadevărat. Se cunoaște faptul că desișurile, arboretele tinere oferă mult mai mult din condițiile de viață proprice speciilor / liniște, hrană diversificată).

5)      Obiectivul intervențiilor reglementate prin derogări nu poate fi decât, ca pe lângă menținerea populațiilor viabile specificat la punctul anterior, siguranța și integritatea oamenilor, a bunurilor, să nu fie periclitată în niciun caz. Constituția țării garantează dreptul la viață și siguranța cetățeanului. Toleranța oficialităților nu poate fi mai mare decât a cetățenilor, pentru că cei ce îi reprezintă au menirea să garanteze legile, printre acestea primul Constituția României. În acest context toleranța cetățenilor este nivelul de intervenție, bineînțeles după asigurarea principiilor enumerate în vederea menținerii unei populații viabile.

6)      Ursul este un monument al naturii, lucru pe care o recunoaștem și o ținem în viață prin tradițiile vânâtoreși, așa cum am protejat zeci și sute de ani atât specia cît și fauna de interes cinegetic și nu numai. Având interes pentru a menține specia la un nivel populațional care îl menține în stare de vigurozitate, vânâtorii se mobilizează pentru ocrotirea speciei, lucru care nu se realizează în cazul în care avem contact cu specia numai după ordine și reglementări fără ca munca noastră să fie răsplătită într-un fel sau altul. Dumneavoastră prin acest ordin ați clasificat această minunată specie la un rang cu câinii fără stăpâni, ordonând uciderea lor fără a avea vreo valoare, fără a da ultim omagiu după datini vânâtorești în cadrul unui tablou vânâtoresc cu patul din crengi de brad și focuri în colțul platoului. Interziceți valorificarea și a pieii prelucrate ca ornament în lăcașul omului. Adică săl mânânce viermii, că altă destinație nu poate avea...Neștiutorii, oamenii fără o cultură a civilizației umane spun că vânâtorul nu prețuiește vânatul / ucigându-l. Dar cei care o disprețuiesc în așa hal încât îl aruncă la groapă, pentru viermi? Pe de altă parte acest ordin îi face rău  unei pături sociale destul de largi, prin a face – din ură, invidie – ca să nu valorifice acea parte a animalului și așa sacrificat. Ursul nu este câine hoinar! Repetăm:un  urs valorificat = cca. 250 gr aur, adică sfert de kilogram. Însă aruncat la gunoi are valoare de praf și cenușă...Suntem oare o țară bogată ?

7)      Fauna poate fi gestionată doar în intregimea ei. Ecosistemul funcționând după modelul  piramidelor competiționale de consum este cu totul fals concepția și modul de gestionare implementat în România prin care animalele de pradă, care sunt consumate dealtfel și de carnivorele mari / prădătorii / să fie gestionate de gestionarii fondurilor cinegetice, iar speciile prăduitoare să aparțănă de o altă politică managerială, aplicată de administratorul central, având postura în cazul aceasta de supergestionar care aplică corecții și politici manageriale de cine știe cine influențate. Acest supergestionar ordonă și verifică executarea măsurilor suprapuse peste planurile gestionarului fondurilor cinegetice. Mai încolo aceste aplicații forțate și ordonate nu sunt plătite gestionarului...! DE CE doamna Ministru? De ce, gestionarului i-a fost retezat un picior de la șold cu îngreunarea managementului vânatului, și unul de la gleznă prin interzicerea valorificării derogărilor.

8)      Cinegeticianul nu ar trebui să fie hingher neplătit. Cinegeticienii țării sunt persoane cu studii superioare de cele mai multe ori, ei au dreptul de a face Studii de gestionare durabilă a vânatului pe fondurile gestionate. Aceste studii includ planul de management cu privire la mărimea populațiilor dorite a avea pe fonduri. Acest lucru este imposibil din moment ce speciile protejate nu au un plan de management, iar interacțiunea acestora este de neprevăzut din moment ce populațiile acestora nu sunt gestionate de gestionarul fondului. În situația de față ministerul mediului dă ordine de împușcare a speciilor protejate devalorizate din nu se știe ce motiv, întrucât intervențiile de acest fel –ca de execuție a câinilor hoinari – nu acoperă cheltuielile pagubelor pentru stat, dar nici a gestionarilor în ceea ce privește cheltuielile de hrană, și de intervenția ordonată. Dacă ne puneți hingheri, de ce nu ne plătiți munca și primejdia măcar?

9)      Este necesar ca organizațiile verzi colectoare de sume uriașe să contribuie la pagubele imense produse de speciile protejate în modul solicitat de inițiativa lor și să facă transparentă traseul banilor. În momentul de față nimeni nu-și asumă o responsabilitate vizavi de gestionarea defectuoasă și aducătoare de pagubă bugetului public.

10)  Este necesar ca pe lângă pagubele de ordin material să fie despăgubiți și răniții, mutilații și familiile cetățenilor decedați în urma atacurilor de urs. Un urs valoarează în evidențele oficiale ale țării, cu sume de depăgubire în cazul unor fapte ilicite care cauzează decesul unui individ din cadrul  speciei indiferent de starea de dezvoltare a ei în cuantum de  40 000 de euro adică un kilogram de aur și 150 de grame. Omul decedat după fapta ursului nu are valoare. Stimată Doamnă Ministru! având în vedere anomaliile prezentate o mulțime de cinegeticieni de bun simț nu doresc să participe la asemenea acțiuni de soluționare a problemelor ivite. Este jenant să ajungem hingheri neplătiți și să batjocorim minunatele făpturi ale naturii după inițiativele unor oameni rău intenționați și cu țeluri nespuse. Este jenant ca noi oameni cu studii superioare în domeniu să fim manipulați din stradă, de persoane care nu știu cum funcționează legile naturii. Dați-ne înapoi demnitatea și respectul profesiei și luați deciziile după criterii profesionale. Vă asigurăm că în această muncă vă vom fi parteneri solidari!  

Cu deosebită considerație,

ing.dipl în cinegetică, Benedek Barna

Barna-József Benedek    Contactați autorul petiției