Cerem transparență financiară și decizională de la conducerea Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove

Noi, membrii Bisericii Ortodoxe din Moldova, locuitorii și cetățenii Republicii Moldova,

Cerem transparență financiară și decizională de la conducerea Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove.

Având în vedere plata impozitului trimestrial făcută aproape de fiecare parohie din țară, din cele peste 1000 de parohii aflate sub jurisdicția Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove și lipsa unui raport financiar și de activitate al celor de la mitropolie pentru venitul din acest impozit,

Constatând că cei de la conducerea mitropoliei refuză instalarea unor rampe de acces pentru persoanele cu dizabilități locomotorii la intrarea în catedrala mitropolitană “Nașterea Domnului” din Chișinău, motivând refuzul prin lipsa mijloacelor financiare,

Ținând cont de intenția Mitropoliei Chișinăului și a întrege Moldove de a construi o casă parohială pompoasă și costisitoare în spatele catedralei mitropolitane (conform proiectului și designului prezentat în cadrul ședinței CMC, clădirea auxiliară va avea 686 metri pătrați) dar și gestionarea financiară dubioasă a veniturilor și cheltuielilor Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove,

Luând în considerație lipsa proiectelor filantropice finanțate și întreprinse de Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove dar și luxul excesiv al unor clerici ce se află în funcții de conducere în cadrul acestei instituții,

Cerem de la conducerea Mitropoliei Moldovei următoarele:
1. Raport financiar anual în care se va prezenta tuturor membrilor Bisericii Ortodoxe din Moldova și locuitorilor Republicii Moldova lista cheltuielilor și veniturilor anuale ale mitropoliei.

2. Prezentarea publică pentru toți membrii Bisericii care este proveniența banilor din care se vrea a construi acea casă parohială și care este suma totală disponibilă pentru construcție.

3. Transparență decizională în cadrul luării deciziilor privind cheltuielile banilor proveniți din donațiile membrilor Bisericii. Ne interesează cine, cum și de ce ia deciziile de a se cheltui banii Bisericii în modul cum se face, adică pentru Casă parohială se găsesc bani, nu și pentru altceva mai necesar Bisericii, de exemplu Centru social-filantropic, rampe de acces pentru persoanele cu dizabilități fizice, etc.

Subsemnează membrii Bisericii Ortodoxe din Moldova și locuitorii Republicii Moldova.

https://www.facebook.com/ortodoxia.andronache/videos/1798947053448961/


Andronache Ion    Contactați autorul petiției