STOP ABUZURILOR LA ADRESA STUDENȚILOR ! Solicităm menținerea gratuității TOTALE privind transportul feroviar intern!

La data de 31 ianuarie 2017, prin Hotărârea de Guvern nr. 42/2017, a fost acordată studenților gratuitatea TOTALĂ pentru călătorii cu CFR.  

Această măsură, luată de către Guvernul Grindeanu, acorda o facilitate, privind transportul feroviar intern, studenților români și străini din învătământul universitar, indiferent de programul în care erau încadrați (licență, masterat, doctorat). Gratuitatea avea caracter permanent de aplicabilitate, indiferent de numărul, ruta sau distanțele călătoriilor.  

La începutul acestei săptămâni, Guvernul României a afirmat că dorește eliminarea acestei facilități pentru studenți.  

Ținând cont că în mediul universitar sunt înscriși peste 540.000 studenți la toate nivelurile de învățământ, se poate considera că măsura propusă de Guvernul Cîțu este una care poate destabiliza serios întregul sistem de educație românesc.  

Din punct de vedere economic, hotărârea nu va avea un efect real din moment ce impactul bugetar va fi de maximum 0,01% din PIB-ul României. Mai mult decât, gratuitatea totală pentru studenți venea și în sprijinul CFR, ajutând în mod direct la evitarea falimentului.  

De multe ori, autoritățile afirmă că tinerii sunt viitorul României, însă prin această decizie actuala guvernare din România contribuie în mod direct la tăierea accesului la educație pentru mulți dintre noi. Atitudinea autorităților este evidențiată și de faptul că bugetul alocat educației este cel mai mic din ultimii 30 de ani.  

E momentul ca tinerii să strângă rândurile și să lupte împotriva abuzurilor! Considerăm că (ȘI) acest abuz trebuie stopat! Elevi, studenți, dar și ceilalți tineri deopotrivă, trebuie să se ralieze în susținerea oricărui demers care vine să aduca atingere în mod nejustificat drepturilor pe care le avem!  

Daca nu luam atitudine vom ajunge să pierdem fiecare beneficiu pe care statul (ÎNCĂ) ni-l oferă!  

Timpul nu este pierdut!

Semnează și tu petiția!


Tineretul Social Democrat Sector 3 (TSD)    Contactați autorul petiției

Semnează această petiție

Prin semnătura mea, autorizez Tineretul Social Democrat Sector 3 (TSD) să predea informațiile pe care le furnizez în acest formular celor care au autoritate în ceea ce privește această chestiune.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.








Publicitate plătită

Vom expune reclama pentru această petiție în atenția unui număr de 3000 de persoane.

Aflați mai multe informații...