Spune NU penalilor si da-i afara din functiile publice ....

Spune NU penalilor si da-i afara din functiile publice ....

Vorbim de coruptie generalizata in spatiul public in fiecare zi. Vedem cazuri flagrante de persoane cu demnitati publice condamnate penal care isi pastreaza privilegiile in loc sa le piarda. De ce? Pentru ca legile permit acest lucru.

Cu o petitie on-line nu poti schimba o lege. Dar poti da un semnal puternic catre cei in masura sa o faca. In practica, reglementarile legale au dus la situatii cel putin aberante care au starnit indignarea populatiei atunci cand in cazuri de mare coruptie unde s-au aplicat pedepse privative de libertate cu suspendare, inculpatii, desi condamnati, au ajuns din nou in functiile publice. Altfel spus, corupti condamnati cu suspendare care isi pastreaza privilegiile desi vinovatia lor a fost dovedita.

Aceasta petitie face diferenta intre condamnatul penal si  prezumtia de nevinovatie. Nu vorbesc de demnitarii care au dosare in lucru sau sunt trimise spre judecata fara insa a exista decizii ale instantei. Nu, fac referire directa doar la situatiile in care justitia s-a pronuntat. Adica situatiile in care din punct de vedere al probelor si veridicitatii faptelor incriminate, au fost demonstrate definitiv ca fiind de natura penala.

Solutia pentru a corecta aceasta anormalitate nu e doar intr-o singura lege. Pentru alesii locali (primari, viceprimari, presedinti de consilii judetene si vicepresedinti, consilieri locali sau judeteni) raspunsul ar putea fi dat de corectarea art 9 si 15 din Legea 393/2004 la literele f) respectiv e). Alte legi sau chiar termenii constitutionali ar completa corectia acestei anormalitati si pentru demnitari guvernamentali, parlamentari si functionari publici.

Dar nu intram aici in detalii de tehnica legislativa. Dam doar un semnal pentru un principiu, un semnal care ar trebui sa primeasca raspuns si de la societatea civila si de la formatori de opinie sau de la mass media.

Semneaza si tu, multiplica informatia pentru a fi cunoscuta si dezbatuta, da un semnal de curatenie morala.


Nicusor Paduraru    Contactați autorul petiției