Nu mai cheltuiți bani pe concerte, dorim în grădinițe salarii decente !!!

        Sistemul educațional preșcolar a intrat într-o profundă criză, care se manifestă prin lipsă de cadre didactice și auxiliare, lipsă de bucătari și ajutori de bucătari, salarii sub limita minimului de existență pe țară, condiții nesatisfăcătoare pentru aflarea copiilor în aceste instituții, alimentație necorespunzătoare, corupție la extreme etc. Populația țării trăiește în prag de sărăcie, dar din puținul care îl au sunt obligați să contribuie la bunăstarea  grădinițelor, instituții de stat. Sunt fapte pe care cu siguranță le cunoașteți, dar din motive neînțelese de populația țării, care v-a încredințat funcțiile pe care le dețineți, nu întreprindeți măsuri urgente și eficiente pentru a le soluționa.

        Conform ultimelor date statistice, în municipiul Chișinău sunt 158 instituții de educație timpurie, dintre care la moment funcționează doar 112. La 28 august în total 586 de angajați erau lipsă în instituțiile preșcolare din Chișinău: 400 de ajutori de educatori și dădace, 104 bucătari, 46 de spălători de veselă și 37 de asistente medicale.

        Cu părere de rău, în multe grădinițe crește nivelul de violență asupra copiilor. Dintre principalele motive sunt: persoanele care lucrează, deși sunt nemulțumite de salariu, dar nu au unde lucra în altă parte; părinții nu își pot permite achitarea taxelor ilegale impuse de instituție și educatorul devine agresiv atît cu părinții, cît și cu copilul pentru a face presiune; stresul provocat de munca continuă în timpul săptămânii fără schimb sau ajutor.

        Salariile în grădinițe:

  •  Educator 2822 – 3112 lei (începînd cu 01.09.2017) (10 ore de lucru/zi)
  • Ajutor de educator 1060 – 1500 lei (10 ore de lucru/zi)
  • Bucătar 1200 lei (7 ore de lucru/zi)
  • Ajutor de bucătar 1100 lei  (7 ore de lucru/zi)  

       Luînd în considerare cele expuse mai sus, venim cu o serie de propuneri pentru a ajuta instituțiile preșcolare să depășească situația în care se află:

1.    URGENT majorarea salariilor angajaților din grădinițe. Salariul minim al acestor categorii de angajați să nu fie mai mic de salariul minim din sectorul real, pentru a asigura principiul „remunerare egală pentru o muncă egală” și dreptul la o remunerare echitabilă, prevăzute în numeroasele acte internaționale la care Republica Moldova este parte. În cazul în care în bugetul țării nu sunt bani pentru astfel de cheltuieli, poate crea un buget suplimentar și anume din:

          -  Sursele financiare economisite pe urma anulării concertelor fastuoase cu ocazia hramurilor orașelor și a altor sărbători (cu și fără motiv), cheltuielile pentru care, total sau parțial se achită din banii bugetului de stat (al primăriei). În perioada în care ne confruntăm cu probleme financiare acute, organizarea acestor evenimente sunt o risipă de bani, și doar înfurie societatea, mai ales că o parte din ea au salarii sub minimul de existență. Ce sărbătoare pot avea locuitorii capitalei, cînd sunt nevoiți să renunțe la serviciu sau să-și dea o bună parte din venit pentru angajare unor dădace pentru a sta cu copilul?

          -  Încît deputații din Parlament și membrii Guvernului Republicii Moldova, dar și alți funcționari publici, avînd un salariu plătit din bugetul de stat, își pot permite case și obiecte de lux, le sugerăm să creeze un fond de susținere a grădinițelor prin donarea a anumitor sume din salariu.

          -  Surse financiare alocate sub forma de ajutoare sau compensații  din partea primăriei mun. Chișinău.

2.    Să fie compensate cheltuielile de călătorie pentru lucrătorii din instituțiile de educație timpurie din capitală, care vin la serviciu din suburbii.

3.    Să fie verificate lunar rapoartele financiare ale cheltuielilor efectuate din bugetul asociațiilor părintești. Atunci cînd teritoriul grădiniței arată ca după bombardamente, procurarea televizoarelor, calculatoarelor, aparatelor de uscat mâinile, covoarelor scumpe și a altor obiecte lipsite de sens în aceste instituții sunt niște investiții neargumentate.

4.    Verificarea exigentă și sistematică a eficienții utilizării surselor bugetare în instituțiile de educație, în special în mun. Chișinău, și asigurarea utilizării banilor alocați la nivel de 100 %. Verificarea procedurilor de achiziții publice și asigurarea transparenței totale la acest capitol, fapt care va încuraja agenții economici să participe și va duce la scăderea prețurilor la produsele achiziționate.

5.    OPRIȚI închiderea grădinițelor. Natalitatea în țară scade, dar asta nu e argument să ținem peste 30 de copii într-o grupă.

       -  Spațiile sunt prea mici pentru un număr atît de mare de copii.

       -   În cazul în care a rămas un singur educator este imposibil să le acorde atenția necesară tuturor copiilor, mai ales ca la vîrstă timpurie copii au necesități speciale.

       -   Pe lîngă faptul că copiilor nu le ajunge spațiu, aceste grupe neîncăpătoare devin focar de infecții și viruși.  

 

         Solicităm, în cel mai scurt termen, să fie elaborat și pus în aplicare un plan complex de măsuri pentru a redresa situația din grădinițele din municipiul Chișinău, dar și din întreaga țară.  


Nadia Stratila-Vizitiu    Contactați autorul petiției