SOLICITĂM DEMISIA SAU DEMITEREA MINISTRULUI CULTURII, BARBU

CĂTRE

GUVERNUL ROMÂNIEI

cu sediul în Bucuresti, Piaţa Victoriei nr. 1, sector 1

Telefon: +40-21-314 34 00, 319 15 64

Relaţii petiţii: interior 1903, Fax: (021) 313 98 46, E-mail: drp@gov.ro, cabinet.pm@gov.ro

DOMNULUI PRIM MINISTRU, VICTOR-VIOREL PONTA

 

 

CĂTRE

MINISTERUL CULTURII

cu sediul în Bucuresti, Blvd. Unirii nr. 22, sector 3, în incinta Bibliotecii Naționale a României,

Tel: 021 224 25 10 / 021 223 28 47, Fax: 021 223 49 51 , e-mail: cabinet.ministru@cultura.ro

DOMNULUI MINISTRU, DANIEL-CONSTANTIN BARBU

 

 

CĂTRE

PARTIDUL NAŢIONAL LIBERAL

cu sediul central în Bucuresti, Bd. Aviatorilor Nr. 86 Sector 1,

Telefon: 021/2310795, FAX: 021/2310796,

Email: indirectcupnl@yahoo.com, site: http://crinantonescu.pnl.ro/contact

DOMNULUI PREŞEDINTE, CRIN ANTONESCU

 

 

Subsemnaţii semnatari ai acestei petiţii,

în calitate de cetăţeni ai României, ne exercităm dreptul de petiţionare prevăzut în disp. art. 51 din Constituţia României şi solicităm ca Ministrul Culturii, Daniel-Constantin Barbu, să-şi depună demisia de onoare sau, în caz contrar, domnul premier, Victor-Viorel Ponta să-i solicite demisia Ministrului Culturii, Daniel-Constantin Barbu, iar dacă solicitarea primului ministru nu va avea succes, să-l demită pe acest ministru, care, prin alegaţiile sale comparative între bugetul acordat Ministerului Culturii şi bugetul alocat, în favoarea cetăţenilor, pentru prevenirea, controlul şi tratamentul bolii SIDA, produsă de infectarea cu virusul HIV, i-a oripilat pe toţi cetăţenii români responsabili.

Duminică, 8 decembrie 2013, la Craiova, Ministrul Culturii, Daniel-Constantin Barbu, a facut o declaratie inacceptabilă, afirmând că Programului naţional de prevenire, control şi tratament HIV/SIDA îi sunt alocaţi prea mulţi bani, mai exact jumătate ca buget din toate programele Ministerului Culturii. Această declaraţie împreună cu explicaţiile acordate luni, 9 decembrie 2013, când ministrul Barbu a afirmat că în ziua precedentă ar fi făcut o declaraţie nefericită "şi atâta tot", sunt în neconcordanţă cu atribuţiile şi statutul unui ministru care ar trebui să aibă un comportament nediscriminatoriu, civilizat şi responsabil.

Declaraţia Ministerului Culturii, Daniel-Constantin Barbu, este revoltătoare şi ar trebui să-i fie ruşine pentru afirmaţiile pe care le-a făcut, iar acest sentiment ar trebui concretizat printr-o DEMISIE URGENTĂ.

Mai jos, reproducem o parte din articolul în care este menţionată declaraţia la care facem referire în prezenta petiţie şi în baza căreia considerăm că este deplin justificată solicitarea noastră.

http://www.hotnews.ro/stiri-politic-16167624-ministrul-culturii-sustine-bugetul-pentru-programul-national-pentru-prevenirea-tratarea-hiv-sida-este-prea-mare-nu-inteleg-nu-suntem-africa-sud.htm

«Ministrul Culturii a spus ca bugetul pentru prevenirea si tratarea HIV/SIDA este prea mare: Nu inteleg. Nu suntem in Africa de Sud. Am fost cutremurat cate festivaluri  "Shakespeare" am putea face/ Ministrul, despre propria declaratie: Am facut doar o comparatie, nefericita, atata tot

Luni, 9 decembrie 2013, 16:28

Ministrul Culturii, Daniel Barbu, a facut duminica, la Craiova, o declaratie surprinzatoare, afirmand ca Programului National de Prevenire si Control HIV/SIDA ii sunt alocati prea multi bani, mai exact jumatate ca buget din toate programele Ministerului Culturii, relateaza Gazeta de Sud. Acesta a spus ca "nu suntem in Africa de Sud" si ca s-ar putea face mai multe festivaluri "daca nu am avea acel program sau daca acel program ar fi la jumatate".

"La dezbaterile pe bugetul 2014, m-a frapat, m-a cutremurat cu adevarat urmatorul lucru. Credeti-ma, nu vreau sa par cinic in fata dumneavoastra, cu tot respectul pentru respectiva categorie de concetateni ai nostri. Bugetul, programul national pentru prevenirea si tratarea HIV/SIDA este jumatate ca buget din toate programele Ministerului Culturii. Deci, ai Ministerul Culturii si programul national de combatere si tratament HIV/SIDA. Jumatate. Unu la doi. Dupa parerea mea, nu suntem in Africa de Sud. Nu sunt milioane de concetateni afectati de acest hidos flagel al epocii noastre. Nu inteleg, eu personal. Am fost cutremurat cand mi-am dat seama cate Festivaluri 'Shakespeare' sau cat de amplu am putea face evenimentul, Festivalul 'Shakespeare' de la Craiova, daca nu am avea acel program sau daca acel program ar fi la jumatate", a spus ministrul Barbu duminica. »

Explicaţiile pe care ministrul Barbu le-a acordat în ziua următoare, pot fi găsite la link-ul http://www.dcnews.ro/2013/12/barbu-le-cer-scuze-celor-care-s-au-simtit-lezati-un-lider-psd-ii-solicita-demisia/

Semnăm această petiţie cu speranţa că voinţa noastră va fi luată în considerare!

 


Monica Petruţ    Contactați autorul petiției