Solicitam procedura de admitere la liceu in anul 2021-2022

Elevii care au intrat în clasa pregătitoare, au beneficiat de  un raport la finalul acesteia, apoi au fost supuși unor evaluări naționale în clasele a doua, a patra și a șasea, devenind astfel încă o serie de cobai ai unor experimente efectuate de niște decidenți total dezinteresați de soarta a generații intregi.

Legea  Educației în vigoare, respectiv art. 74 - alin. 5: 
"(5) La finalul clasei a VIII-a, în baza unei metodologii elaborate de Ministerul Educației Naționale, se realizează o evaluare națională obligatorie a tuturor absolvenților. Rezultatele evaluării se exprimă printr-un punctaj, similar testelor internaționale. Evaluarea se realizează prin următoarele probe:
a) o probă scrisă la limba și literatura română;
b) o probă scrisă la limba maternă;
c) o probă scrisă transdisciplinară la matematică și științe;
d) o probă scrisă la o limbă de circulație internațională;
e) o probă practică de utilizare a calculatorului, susținută în timpul anului;
f) o probă orală transdisciplinară de evaluare a competențelor civice și sociale, susținută în timpul anului."

Deoarece legea în vigoare prevede ceva, dar fără metodologie totul e vag, iar la fiecare evaluare națională (din doi in doi ani) s-a comunicat părinților, elevilor, tuturor celor implicați că "nu se va ține cont de aceste evaluări", solicităm autorităților să se comunice, în termenul prevăzut pentru petiții, care va fi procedura de evaluare și probele în clasa a opta în vederea admiterii la liceu în anul 2021-2022 și dacă se vor lua sau nu în considerare celelalte evaluări, iar dacă se ține cont de ele, cum se va face acest lucru. În plus, în legea educației se menționează luarea în considerare la admiterea la liceu și a "portofoliului educațional al elevului" despre care nu se știe absolut nimic și asta când mai sunt mai puțin de doi ani până la examenul acestor copii!!!!

Cei de la HotNews.ro au solicitat în 2018 răspunsuri concrete în ceea ce privește "portofoliul educațional al elevului" și acestea sunt redate mai jos, cu precizarea că "modelul" elaborat de acel "grup de lucru" nu a apărut încă:

  • portofoliul educațional al elevului va deveni operațional, prin luarea în considerare la admiterea în învățământul liceal sau în învățământul profesional, începând cu anul școlar 2021 - 2022, mai exact cu generația de elevi care a început clasa a V-a în anul școlar 2017 - 2018.
  • În acest scop, la nivelul MEN [Ministerul Educației Naționale - n.red.] s-a constituit un grup de lucru care va elabora, până la sfârșitul anului școlar 2018-2019, un model de portofoliu educațional de care să beneficieze toți elevii care fac parte din sistemul de învățământ românesc ."

Știm că în fiecare an se anunță eventualele schimbări  privind această procedură ABIA LA 1 SEPTEMBRIE, ÎN CLASA A OPTA, ceea ce este total inadmisibil, atât timp cât examenul implică și anii anteriori!!


Ștefan Raluca    Contactați autorul petiției

Semnează această petiție

Prin semnătura mea, autorizez Ștefan Raluca să predea informațiile pe care le furnizez în acest formular celor care au autoritate în ceea ce privește această chestiune.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.








Publicitate plătită

Vom expune reclama pentru această petiție în atenția unui număr de 3000 de persoane.

Aflați mai multe informații...