Protest față de blasfemiatorul film „Corpus Christi”!

După experimentul „cu succes de public” (sic!) al „romancierului” Dan Brown, anumite ramuri ale p(r)ostmodernității artistice vor să testeze încă o dată răbdarea creștinilor prin filmul „Corpus Christi”, ce urmează a fi lansat în vara lui 2016 („There is a movie that is coming out in 2001 saying Jesus and his disciples were gay!” – sîntem avertizați). Dacă vreun cineast ar încerca o blasfemie asemănătoare la adresa profetului Mohamed, islamiștii ar fi în stare să declanșeze al treilea război mondial – atentatul din Paris din 2015 este o dovadă concludentă!

Un creștin are nu numai drepturi, ci și obligații, una dintre acestea din urmă fiind lupta împotriva blasfemiilor și ereziilor. La judecata particulară și la cea de obște vom fi socotiți copărtași cu blasfemiatorii ori ereticii nu numai dacă-i vom aproba din amuzament sau de dragul diversității, ci și dacă vom fi indiferenți, ori vom tăcea cînd aceștia acționează în numele libertății de exprimare publică sau artistică.

Vă îndemnăm, așadar, la rugăciuni stăruitoare pentru împiedicarea difuzării acestui film smintitor, cu substrat hedonist (sexual).   Dacă-L avem pe Iisus Hristos alături, El fiind Calea, Adevărul și Viața, nicio putere lumească nu va izbîndi asupra noastră! Așadar, să nu ne fie frică, pentru că frica deschide larg porțile iadului!  

Mihai Floarea