Propuneri CECCAR

Stimati colegi!

Din dorinta de a face ca lucrurile sa functioneze mai bine in ceea ce priveste organismul profesional CECCAR din care facem parte si simtind ca acest lucru este posibil doar cu sustinerea si implicarea cat mai multor membri, va propunem o serie de masuri pe care le-am considerat necesare a fi aduse la cunostinta membrilor si conducerii CECCAR.

Va invitam sa  semnati prezenta petitie si, de asemenea, sa veniti si cu alte idei si propuneri care implementate ar putea sa ne ajute in activitatea noastra.

Indiferenta nu se afla printre metodele de rezolvare a problemelor cu care ne confruntam. Suntem peste 18.000 de membri in toata tara si doar colaborand intre noi vom avea forta necesara sa impingem lucrurile spre normal.

Pe langa semnarea petitiei online este important ca membrii fiecarei filiale CECCAR sa se implice si, colaborand, sa stranga idei si asteptari pe care le au de la corpul profesional din care facem parte si sa le aduca la cunostinta filialei CECCAR in mod oficial prin documente scrise. Este foarte important, de asemenea, sa participam la Adunarile generale anuale in cadrul filialelor de care apartinem si sa comunicam problemele cu care ne confruntam pentru ca acestea sa fie luate in seama.  

“A fi curajos doar cand ti se ofera garantii ca nu ti se va intampla nimic nu inseamna curaj adevarat.”

Propunerile catre conducerea CECCAR sunt:

1.   In conditiile in care expertii contabili se descurca din ce in ce mai greu pe piata serviciilor contabile care este una dominata de tendinte de reducere a tarifelor practicate, dublate de cresterea eforturilor de conformare cu legislatia fiscala si cu solicitari noi si complexe privind raportarile catre ANAF, se impune ca CECCAR sa faca publica strategia sa pentru viitor astfel incat fiecare membru sa fie in cunostinta de cauza si sa simta ca nu sunt singuri si nepragatiti in fata unui viitor imprevizibil.

2.   Stabilirea unei strategii nationale privind pregatirea profesionala care sa aiba in vedere organizarea de cursuri on-line, orientarea spre domenii de actualitate si invitarea unor lectori foarte bine pregatiti si care sa fie conectati prin activitatea lor la noutatile legislative care afecteaza profesia contabila. De fapt, intreaga strategie a CECCAR trebuie sa se orienteze pe cresterea gradului de calificare a membrilor si nu pe gestiunea administrativa a acestora.

3.   Se impune reactia rapida a CECCAR fata de sufocarea fiscala a profesiilor liberale prin impozitarea suplimentara cu 10,5% reprezentand contributia la asigurarile sociale. Aici ar fi de discutat 2 aspecte:

·       Ce actiuni a intreprins CECCAR ca organism profesional in faza de dezbatere publica, sau fazele premergătoare dezbaterii publice?

·       Ce actiuni a intreprins sau urmeaza sa intreprinda CECCAR pentru a facilita “migrarea” membrilor de la PFA catre societate comerciala, fara a face profit din aceasta situatie?

4.  Adaptarea cotizatiilor fixe si variabile ale membrilor la nevoile efective de finantare. Cotizatiile membrilor au tendinta sa se transforme in impozite aplicate asupra veniturilor si nu cotizatii menite sa se intoarca la membri prin plus valoare generata de catre Corpul profesional din care fac parte. Consideram ca este necesara stabilirea unui prag valoric semnificativ peste care orice investitie importanta trebuie supusa aprobarii adunarilor generale ale membrilor de la nivelul fiecarei filiale.

5. Se impune cresterea gradului de transparenta a rapoartelor filialelor CECCAR si a CECCAR - Apartul Central astfel incat sa fie explicate excedentele bugetare inregistrate in fiecare an si planul de investitii existent. Cresterea gradului de transparenta a informatiilor financiare va duce la cresterea gradului de incredere pe care membrii il vor avea fata de CECCAR si fata de rolul sau de a proteja interesele tuturor membrilor si a profesiei contabile in general.

6.  Prezentarea catre membri a actiunilor efective CECCAR referitoare la:

a.    Birocratia fiscala:

      i.     Declaratia 088   

      ii.     Declaratia 394 valabila din anul 2016.

      iii. Spatiul Privat Virtual accesibil pe pagina www.anaf.ro sa fie extins si pentru imputerniciti si sa permita obtinerea de certificate fisale si adeverinte, si de avea acces la serviciile care se vor mai implementa in viitor.

b. Cum sunt identificati si ce masuri se iau impotriva prestatorilor care nu sunt membrii CECCAR, dar care presteaza servicii de contabilitate?

c. Cum sunt protejati membrii CECCAR de clientii rau-platnici? Analizarea unor solutii viabile prin care sa se infiinteze liste cu clientii rau platnici care sa fie accesibile membrilor CECCAR.

7. Furnizarea catre membri a fiselor de lucru prevazute de normele profesionale, in format electronic, astfel incat sa incurajeze membrii sa le utilizeze inca de la inceputul activitatii lor.

8. Promovarea mai puternica catre membri a posibilitatii depunerii on-line a raportului anual de activitate si prelungirea termenului de raportare si de plata a cotizatiilor, de la 31 ianuarie la o data corelata cu obligatiile declarative si de plata privind obligatiile fiscale anuale catre ANAF.

9. Urmare a auditurilor de calitate efectuate, sa se realizeze statistici din care sa rezulte nivelul inferior al onorariilor de pe piata, onorarii ce sunt suspecte atat de sustragerea de la plata cotizatiei variabile cat si a taxelor si impozitelor, generand astfel o denaturare a concurentei. Analiza tarifelor se va face tinand cont de conditiile contractuale, grupuri de firme si va fi secreta, informatiile obtinute fiind valorificate la nivelul departamentelor privind auditul de calitate si comisiilor de disciplina.

10. Organizarea de campanii de comunicare catre agentii economici cu privire la avantajele serviciilor contabile furnizate de catre membrii CECCAR si riscurile la care se supun prin angajarea de personal nespecializat.

Semnat,

MITA COSMIN-DANIEL

ALEXANDRESCU ALINA

BESTELIU IOANA

BUNGAU GABRIELA

CONSTANTIN RODICA

DEDIU OCTAVIA ELENA

DEMIRSA LEILA

GHITA MARILENA

ILIE DORINA

ION CRISTINA

LEONTE DAN

LUDVIG EUGENIA GINELA

MATEI ELENA

MIONICI ANASTASIA

MOROIANU ANISOARA

NICULITA VALENTINA  

OBRETIN CARMEN FLORENTINA

PONOV DOINITA

RADION ANICA

SAVULESCU IULIANA

SIMA LAURA

STROE COSMIN-COSTEL

VASILESCU CAMELIA VIOLETA

 

-        experți contabili membri ai Filialei CECCAR Constanța -