PETITIE PENTRU SCHIMBAREA (INLOCUIREA) INTREGII CLASE POLITICE

Politica trebuie să înceapă de la „0” zero – pentru a se relegitima.

Lumea se schimbă, dar politicienii nu înțeleg asta. Românii nu mai sunt dispuși să plătească pentru lucruri de care nu se fac vinovați. Să ne regăsim identitatea! Oamenii trebuie să existe din nou, pentru că politicienii i-au ignorat până la inutilitate. Să redevenim patronii destinului nostru. Să redăm guvernarea oamenilor. Să deschidem străzile pentru o generație post – politică, o generație nouă, alta, nu una încropită din rămășitele celei vechi sau actuale. O generație sănătoasă, neviciată politic, care să ia în considerare inteligența opiniei publice. O generație a sfârșitului dezvoltării, a falimentului clasei politice. O generație de oameni capabili, care să știe să reactiveze speranțele. O generație, care să nu arunce mingea în tribună, să nu privească acțiunea din spatele biroului. O generaţie curajoasă, care să îşi asume riscuri şi să navigheze în larg nu pe lângă maluri. O generație de oameni îndrăzneți, nu providențiali, care să bată drumuri nebătătorite, virgine, atât din punct de vedere economic și politic, cât și din cel al ideilor, cuvintelor și obiectivelor. O generație care să ne unească, nu să ne dezbine, care să acționeze, și să reacționeze. O generație pentru șantierul de alternative la actuala clasă politică. O generație care să redea credibilitatea României și să o facă din nou demnă de numele său. România este o țară cu mii de vise, dar fără nici un program; o țară minunată care poate avea un viitor mai bun. Țara are nevoie de un șoc, dar mai ales de adevăr.

Clasa politică trebuie să înțeleagă, că adevărata putere nu este politica, ci libertatea.