Petiţie pentru alegerea Mitropolitului Banatului

Prin prezenta, noi semnatarii ne exprimăm dorinţa de a-l avea ca Mitropolit şi Arhipăstor al credincioşilor din Timişoara pe Înaltpreasfinţitul Ioan Selejan al Covasnei şi Harghitei.
Credem că este un om care şi-a dovedit cu prisosinţă vrednicia în ultimii 20 de ani de păstorire a credincioşilor din Harghita şi Covasna. Înainte de toate este cunoscută dragostea şi jertfirea de sine cu care ÎPS Ioan a ştiut să-şi înconjoare credincioşii, ceea ce i-a atras ataşamentul şi dragostea acestora. Om duhovnicesc, înaltpreasfinţitul Ioan a întemeiat şi întărit mai multe mănăstiri într-un spaţiu care nu era chiar atât de favorabil Ortodoxiei şi a întărit mult lucrarea misionară şi viaţa duhovnicească a credincioşilor din Episcopia sa. A dovedit fermitate şi râvnă în apărarea credinţei ortodoxe, dar şi discernământ în relaţiile cu întâistătătorii celorlalte confesiuni cu care a întreţinut relaţii foarte bune. Nu în ultimul rând s-a remarcat prin destoinicia, darul organizatoric şi capacitatea administrativă pe care le-a arătat în întemeierea Episcopiei Covasnei şi Harghitei. Om cu o probitate morală excepţională, vrednic model pentru credincioşii din episcopia sa, ÎPS Ioan Selejan este păstorul cel bun căruia îi pasă de turma sa şi îşi pune viaţa pentru oile sale. Acesta este omul în care ne punem nădejdea şi pe care îl dorim ca întâistătător al Mitropoliei Banatului, mai cu seamă în aceste vremuri care se arată a fi din ce în ce mai grele pentru viaţa Bisericii.
Nădăjduim ca Bunul Dumnezeu să nu ne treacă cu vederea rugăciunile şi venim înaintea arhieriilor voastre să vă rugăm să ţineţi cont de dorinţa credincioşilor Mitropoliei Timişoarei. Ne adresăm pe această cale, neavând altă modalitate de a-ne exprima voinţa privind persoana celui care ne va păstori ne va apăra şi ne va conduce pe calea mântuirii. Noi nu dorim altceva decât sporire duhovnicească, o bună chivernisire a Mitropoliei Banatului şi pacea Bisericii.


Ionut Avasiloaie    Contactați autorul petiției