Pastrarea in functia de director a d-nei Julieta Mihailescu la Scoala Gimnaziala Maica Domnului - NU DORIM ALT DIRECTOR!!

Având în vedere că dna Julieta Mihăilescu, actual ocupant al funcţiei de director, a demonstrat în anii precedenţi excelente calităţi manageriale în conducerea şcolii, înregistrând performanţe evidente şi suficiente la Școala Gimnazială “Maica Domnului”, susținem menținerea în funcție a doamnei director Mihăilescu Gela Julieta și ne opunem în mod ferm oricărei schimbări la nivelul managementului în Școala Gimnazială „Maica Domnului”.

Argumentele în favoarea acestei petiții, pe bza activității desfășurate, sunt:

1.       În școală a fost asigurat un climat favorabil desfășurării procesului instructiv-educativ. Echipa managerială a comunicat permanent cu colegii, elevii, părinții și s-a concentrat pe obținerea de rezultate nu doar în activitatea curentă, cât și în proiectele desfășurate, concursurile școlare și examene naționale. Astfel, la Evaluarea Națională rezultatele obținute au fost foarte bune, asigurându-se elevilor șanse maxime la repartiția computerizată. Au fost obținute rezultate importante la o serie largă de activități cu rol sportiv, artistic si intercultural. Aceste rezultate au fost obținute în condițiile speciale din ultima parte a anului școlar încheiat și prima parte a anului școlar în curs, cursurile on-line, examenele și perioada de pregătire a acestora fiind impecabil organizate de echipa managerială, astfel încât niciun elev și niciun cadru didactic nu au fost expuși riscurilor de îmbolnăvire.

2.       În urma eforturilor deosebite depuse de doamna director Mihăilescu Julieta, a fost menținut planul de școlarizare.

3.       Doamna director Mihăilescu a efectuat demersurile pentru obținerea avizului ISU necesar desfășurării activității în școală.

4.       Cursurile au fost desfășurate in cele mai bune condiții, chiar și in varianta de scenariu hibrid, neînregistrându-se cazuri de îmbolnăvire sau elevi care să nu poată să participe la activitățile organizate. Doamna director a fost un exemplu de bună practică pe perioada pandemiei, fiind asigurate toate procedurile necesare, alături de aspectele materiale, pentru un climat sigur si eficient. În toată această perioadă doamna director a fost prezentă în școală asigurând suportul necesar întregului colectiv, elevilor și părinților.

5.       Prin proiectele și parteneriatele desfășurate, doamna director a asigurat resursele tehnice necesare pentru ca toți elevii școlii să se poate conecta la orele desfășurate, cadrele didactice având cele mai bune condiții în școală și acasă pentru desfășurarea procesului instructiv-educativ.

6.       Doamna director Mihăilescu a participat la proiecte pentru susținerea Orei de Religie, emisiune realizată în perioada în care orele au fost desfășurate în scenariul on-line, fiind premiată de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române de trei ori pentru rezultatele deosebite obținute și pentru implicarea în atingerea obiectivelor stabilite.

7.       Conducerea școlii a colaborat foarte bine cu instituțiile avizate pentru buna desfășurare a proiectului din fonduri europene POCU, proiect ce va continua și în următorul an școlar. Acest proiect urmărește sprijinirea elevilor care frecventează cursurile școlii, asigurând acestora rechizite, alimente, haine și articole de îngrijire personală. A fost asigurată o masă caldă zilnic pentru toți elevii.

8.   Prin activitatea desfășurată de doamna director Mihăilescu în cadrul proiectului FRIENDS s-a răspuns obiectivelor specifice ale programului operațional Școala pentru toți, Axa Prioritară  ”Educație și competențe”. Proiectul a contribuit la reducerea și prevenirea abandonului școlar timpuriu și promovarea accesului egal la învățământul preșcolar, primar și secundar de calitate, inclusiv la parcursuri de învățare formale, non formale și informale pentru reintegrarea în educație și formare”. Intervențiile sprijinite prin acest proiect au pus și pun în centrul lor COPILUL și NEVOILE sale și stabilesc direcții de acțiune a căror menire trebuie să fie înlăturarea obstacolelor care îl împiedică să meargă la școală (servicii destinate copilului și familiei), precum și transformarea mediului școlar într-unul prietenos și de calitate, capabil să atragă și să mențină copilul în procesul educațional (servicii destinate școlii și cadrelor didactice).

9.       În acest an școlar, comportamentul doamnei director a fost exemplar, dumneaei a reușit să câștige încrederea colectivului, a elevilor și a părinților, să încurajeze atât munca în echipă, cât și performanțele individuale, astfel încât nu au existat situații conflictuale.

10.       Doamna director a stabilit relații foarte bune de colaborare cu autoritățile locale, cu comunitatea locală, cu Asociația de părinți. Aceste colaborări vor fi deosebit de importante în asigurarea desfășurării, în cele mai bune condiții posibile, a anului școlar 2020-2021. Este imperios necesar să se continue activitatea începută în cursul vacanței de vară pentru organizarea procesului instructiv-educativ în condițiile speciale impuse de epidemia de Sars COV2.

11.   Nevoia de stabilitate și de continuitate este cu atât mai mare cu cât trebuie realizate obiectivele cuprinse în Planul Managerial și în Planul de Dezvoltare Instituțională.

12.   Doamna director s-a dovedit a fi un manager excelent, cu simț organizatoric și abilități de comunicare apreciate de colectivul școlii, de elevii si părinții care sunt beneficiarii primari si secundari ai procesului educativ de înalta calitate desfășurat în această școală.

13.   Școala Gimnazială “Maica Domnului” a cunoscut un real progres pe perioada desfășurării activității manageriale a doamnei Mihăilescu, din toate punctele de vedere, respectiv ca bază materială, resursă umană și proiecte desfășurate. Apreciem faptul că fără eforturile depuse de doamna director, școala ar fi cunoscut o perioadă de regres din punct de vedere al valorilor oferite beneficiarilor primari ai educației.

14.   Toate acestea au fost expuse de întreg personalul (între care sunt profesori doctori în științe, aproape toți ceilalți având gradul I, metodiști, membri în comisii municipale și naționale, autori de manuale și auxiliare școlare) cu ocazia ședinței anuale de evaluare a activității manageriale, de reprezentanții sindicali și cei ai părinților.

Prin semnarea prezentei petiții ne manifestăm dorința de a se ține seama de opinia, exprimată în mod ferm și categoric, referitoare la continuitatea în funcția de director a doamnei profesor Mihăilescu Julieta și ne opunem categoric oricăror schimbări la nivelul conducerii instituției.

Noi, semnatarii acestei petiții, considerăm oportună continuarea proiectelor de modernizare ale școlii și ne declarăm solidari cu valorile promovate și apărate de doamna director Mihăilescu, prin activitatea sa managerială de-a lungul celor cincisprezece ani, toate calificativele anuale acordate de ISMB, în urma analizării activității anuale, fiind de FOARTE BINE.


Asociatia de parinti - SGMD    Contactați autorul petiției

Semnează această petiție

Prin semnătura mea, autorizez Asociatia de parinti - SGMD să predea informațiile pe care le furnizez în acest formular celor care au autoritate în ceea ce privește această chestiune.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.

Nu vom face numărul dvs. de telefon public pe internet.







Publicitate plătită

Vom expune reclama pentru această petiție în atenția unui număr de 3000 de persoane.

Aflați mai multe informații...