Opriti atacul asupra statului de drept!

 

O situatie de o gravitate maxima s-a petrecut  in Senatul Romaniei.

Cu votul majoritatii parlamentare USL, la solicitarea senatorului PNL, Sorin Rosca Stanescu, plenul Senatului a dezbatut proiectul infiintarii comisiei privind interceptarile convorbirilor telefonice, pe mandat de siguranta nationala, ale judecatorului CEDO Corneliu Barsan si l-a aprobat cu 103 voturi "pentru", 15 "impotriva" si 9 abtineri, termenul pentru finalizarea anchetei fiind 30 iunie.

Direct spus, Parlamentul Romaniei stabileste o comisie de ancheta care sa ancheteze anchetatorii DNA, adica un amestec brutal in activitatea puterii judecatoresti, incalcand, la fel cum a facut si vara trecuta, separatia puterilor statului, valoare esentiala a democratiei si statului de drept.

Potrivit legislatiei procurorii sunt subordonati ierarhic in cadrul Ministerului Public. Singura institutie care poate trage la raspundere procurorii este Inspectia Judiciara a CSM.  CSM si sectia de procurori din Departamentul National Anticoruptie fac parte din autoritatea judecatoreasca, alaturi de instantele judecatoresti, iar Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independentei justitiei. Potrivit legislatiei, persoanele care se considera vatamate prin masuri ori acte de urmarire penala pot sa adreseze o plangere procurorului ierarhic superior, instantei de judecata, respectiv Consiliului Superior al Magistraturii in temeiul art. 275 – 2781 din Codul de procedura penala ori art.97 din Legea nr.303/2004, modificata.

O mentiune aparte merita seful comisiei Senatului, Sorin Rosca Stanescu, care fost trimis in judecata de procurori in dosarul Rompetrol alaturi de Dinu Patriciu. In acest dosar Sorin Rosca Stanescu este acuzat de utilizare a informatiei privilegiate si de aderare sau sprijinire sub orice forma a unui grup infractional organizat. Pe fond Tribunalul Bucuresti a decis achitarea lui Rosca Stanescu si a lui Patriciu, dar dosarul este judecat in recurs la Curtea de Apel Bucuresti.

Sa pui un senator sa ancheteze procurori, desi este trimis in judecata de catre aceiasi procurori reprezinta culmea cinismului si refuzului de a respecta principiile statului de drept, de care da dovada USL, conducatorii acestuia, Victor Ponta si Crin Antonescu.


Stefan Vlaston    Contactați autorul petiției