Susține accesul ONG-urilor la PNDR 2014-2020

Către: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Domnului Ministru Daniel Constantin

CC: Direcția Generală Dezvoltare Rurală - AM PNDR    

Ref: Observații privind Programul Național de Dezvoltare Rurală, 2014-2020:

  • Submăsurile de sprijinire a activităților economice non-agricole: 6.2, 6.4
  • Submăsurile de sprijinire a activităților de procesare/marketing produselor agricole: 4.2, 4.2.a    

 

Stimate Domnule Ministru,  

 

Prin prezenta scrisoare, semnatarii supun atenției dumneavoastră o propunere specifică de modificare a Ghidului Solicitantului PNDR 2014 - 2020 pentru Submăsurile de sprijinire a activităților economice non-agricole și a activităților de procesare/ marketing produse agricole (Submăsurile 6.2, 6.4., 4.2, 4.2a), astfel încât Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală să contribuie în mod eficient la dezvoltarea și diversificarea economiei rurale în acord cu Strategia Națională de Competitivitate, Regulamentele și Recomandările Comisiei Europene, respectiv legislației naționale relevante.  

Ghidurile pentru Programul National de Dezvoltare Rurala, 2014-2020, (Submăsurile 6.2, 6.4, 4.2, 4.2a) supuse spre consultare publică în data de 27 mai 2015, limitează accesul unor categorii de potențiali solicitanți care ar putea contribui la creșterea impactului programului și sustenabilității comunităților rurale.  

În acest sens propunem următoarea modificare necesară a fi introdusă în ghidurile menționate și anume:  

Includerea ca beneficiari eligibili a organizațiilor consituite conform OG 26/2000, respectiv a asociațiilor și fundațiilor prin definirea, în ghidurile măsurilor 4.2, 4.2.a, 6.2 și 6.4, a conceptului de (micro)întreprindere prin includerea explicită a ONG-urilor cu activitate economică în acest concept, conform legislației europene (REGULAMENTUL UE nr. 1407/2013) și naționale (L346/2004 si L62/2014)    

În sprijinul propunerii noastre aducem următoarele argumente:

 

ARGUMENTE TEHNICE: Consideram că ONG-urile au un mare potențial neexploatat de a genera bunăstare economică și echitate socială în mediu rural.   

1. Dincolo de dezvoltarea economică a spațiilor rurale, unul dintre Principiile Agricole Comune este creșterea echității pentru populația ocupată în agricultură. Rolul crescut al organizațiilor societății civile în noile modele de dezvoltare economică generează nu doar mai multă echitate socială ci și, în general, o dezvoltare mai inteligentă și mai sustenabilă.

Tendințele de implicare a ONG-urilor în dezvoltarea economică a Uniunii Europene arată că există un potențial mare de creștere de la nivelul la care se află acum România.

Economia socială în UE

  • La nivelul Uniunii Europene există 2 milioane de întreprinderi de economie socială (10% din totalul afacerilor), majoritatea fiind întreprinderi mici și mijlocii (IMM)
  • În acestea lucrează peste 11 milioane de persoane (6% din totalul forței de muncă), dar se estimează că numărul de membri ai întreprinderilor sociale, persoane care depind de acestea în domenii precum serviciile de sănătate, ajunge la 160 de milioane
  • Cele 11 milioane de locuri de muncă sunt susținute în proporție de 70% de ONG-uri, 26% de cooperative și 3% de mutualități Economia socială în România la nivelul anului 2012
  • În anul 2012, economia socială a adus în economia națională o Valoare Adăugată Brută de 1.9% din totalul economiei României[ii], mobilizând aproape 14 miliarde de lei și obținând venituri de aproximativ 12 miliarde de lei

În România,

  • La nivelul anului 2012, existau aproape 40.000 de organizații de economie socială, din care 33.670 asociații și fundații (peste 85% din total), restul fiind cooperative (6%), CAR-uri (7%) și societăți comerciale deținute de organizații de economie socială (grupuri de afaceri, 2%).
  • Acestea au angajat aproximativ 131.127 persoane, reprezentând aproximativ 1.9% din populația salariată a României.

 

ARGUMENTE LEGISLATIVE: 

1. În ceea ce privește includerea ca beneficiari eligibili a organizațiilor constituite conform OG 26/2000, facem referire la organizațiile care desfășoară activități economice conform documentelor statutare și care au un potențial crescut de a impulsiona procesul de dezvoltare economică în mediul rural, atât din perspectiva inovației și a utilizării în mod responsabil a resuselor locale, cât și din perspectiva diversificării surselor de venit și a oferirii de locuri de muncă pentru membrii acestor comunități. 

2. Pe de altă parte, din perspectiva reglementărilor prevăzute în legislatia europeana și națională, asociatiile și fundațiile care desfășoară activități economice conform documentelor statutare sunt asimilate Întreprinderilor Mici și Mijlocii, asemănător cooperativelor, societăților comerciale, întreprinderilor individuale etc.  

  • Astfel, Recomandarea Comisiei Europene nr. 361/2003, definește microîntreprinderile și întreprinderile mici și mijlocii astfel: “Este, de asemenea, necesar să se precizeze că, în conformitate cu articolele 48, 81 și 82 din tratat, astfel cum sunt interpretate de Curtea de Justitie a Comunităților Europene, este necesar să se considere întreprindere orice entitate, indiferent de formă juridică, care desfășoară o activitate economică, inclusiv entitățile care desfășoară o activitate artizanală și alte activități cu titul individual și familial, societăți de persoane sau asociații care desfașoară în mod obișnuit o activitate economică.”  
  • Reglementarile CE s-au transpus în legislația românească, prin modificarea art. 2 din Legea 346/2004 (republicată) care stipulează: “Art. 2 În sensul prezentei legi, prin întreprindere se înţelege orice formă de organizare a unei activităţi economice, autorizată potrivit legilor în vigoare să facă activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii, în scopul obţinerii de venituri, în condiţii de concurenţă, respectiv: societăţi reglementate de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, societăţi cooperative, persoane fizice autorizate, întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale şi întreprinderile familiale, autorizate potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, care desfăşoară activităţi economice. (2) Prevederile prezentei legi sunt aplicabile şi asociaţiilor şi fundaţiilor, cooperativelor agricole şi societăţilor agricole care desfăşoară activităţi economice.  
  • Pe de altă parte, Ordonanța 26/2000 (cu privire la asociații și fundații) prevede la art. 46 următoarele: “(1) Veniturile asociaţiilor sau federaţiilor provin din: (…) c) dividendele societăţilor comerciale înfiinţate de asociaţii sau de federaţii; d) venituri realizate din activităţi economice directe;”

 

Din coroborarea reglementărilor legale menționate, din care rezultă că organizațiile neguvernamentale sunt asimilate de lege în categoria IMM-urilor și beneficiază de aceleași drepturi, precum și prin evidențierea impactului economic și social pe care aceste entitati juridice îl pot genera, considerăm că asociațiile și fundațiile care desfășoară activități economice în comunitățile rurale pot intra cu aceleasi drepturi în categoria solicitantilor eligibili, asa cum sunt mentionati în Ghidul Sub-măsurilor 6.2, 6.4, 4.2 și 4.2a.  

Având în vedere toate aceste argumente, atât de ordin legislativ cît și de ordin tehnic, propunem modificarea Ghidului Aplicantului Sub-măsurilor 6.2, 6.4, 4.2 și 4.2a. și a documentelor subsecvente, în sensul introducerii acestor tipuri de organizații (organizații neguvernamentale constituite conform OG 26/2000) ca beneficiari eligibili și completarea aspectelor asociate acestei modificări.  

 

Cu considerație

 

P.S. Textul acestei petiții este rezultatul colaborării dintre secretariatul RuralNet și World Vision România


RETEAUA RURALNET & WORLD VISION ROMANIA    Contactați autorul petiției