STIMATI MEMBRII AI UAPR, SA NU-I LASAM PE FOSTII TURNATORI AI SECURITATII SA DISPUNA DE VIETILE SI CARIERELE NOASTRE PROFESIONALE!
Stimați colegi, membrii ai Uniunii Artiștilor Plastici din România,
În aceste vremuri grele, în care majoritatea dintre noi luptăm cu vicisitudinile vieții, și cu toate neajunsurile întru înfăptuirea actului de creație, “șmecherii”, oportuniști din respectabila noastră breaslă, a creatorilor, se dau in spectacol, la modul grețos, mimând actul de creație, dedându-se, fără jenă, chiar la plagiat și la denigrarea colegilor care trăiesc cu adevărat, pentru și de pe urma actului de creație.
Înainte de 1989, pentru a beneficia de anumite privilegii, majoritatea acestor oportuniști s-au pretat la josnicia de a-și turna colegii la Securitate, iar în cei 31 de ani trecuti de atunci, nimeni nu i-a tras la răspundere și astfel s-au organizat în adevărate haite, ce stabilesc și astăzi false ierarhii valorice, debusolând și descurajând, mai ales pe colegii mai tineri.
În cadrul Consiliului National al UAPR, ce a avut loc în luna Aprilie 2019, am propus CA TOȚI MEMBRII CARE SOLICITĂ SĂ FACĂ PARTE DIN CONDUCERILE UAPR, SAU ALE FILIALELOR TERITORIALE, CA ȘI TOȚI SOLICITANȚII DE PREMII SAU INDEMNIZAȚII SPECIALE, SAU DE DIVERSE ORDINE, TITLURI SI DISTINCȚII, SA FIE CONDITIONAȚI DE PREZENTAREA ADEVERINȚELOR CNSAS, CARE SĂ ATESTE CĂ NU AU FOST TURNĂTORI AI SECURITĂȚII.
Deși a trecut mai bine de un an și jumătate de atunci, timp în care am formulat și o scrisoare deschisă către conducerea UAPR, nu am primit niciun raspuns.
De aceea consider că:
1. ESTE IMORAL ȘI INCORECT CA FOȘTII TURNĂTORI SĂ FACĂ LEGEA ÎN BREASLĂ, ȘI ÎN ACTUALITATE.
2. ESTE IMORAL ȘI INCORECT CA FOȘTII TURNĂTORI SĂ BENEFICIEZE DE INDEMNIZAȚIE SPECIALĂ (DE APROXIMATIV 1500 EURO), LUNAR, DUPĂ ÎMPLINIREA VÂRSTEI DE 60 DE ANI.
3. ESTE IMORAL ȘI INCORECT CA FOȘTII TURNĂTORI SĂ FIE PROPUȘI DE CĂTRE CONDUCEREA UAPR, PREȘEDINȚIEI, PENTRU TITLURI, ORDINE ȘI DISTINCȚII.
Este imperios necesar să nu mai lăsăm obraznicii să dispună de viețile și carierele noastre profesionale.
Prin lipsa de reacție a conducerii UAPR, și prin conduita sfidătoare și abuzivă, nu se demonstrează nimic altceva, decât complicitate cu acești oportunisti detestabili.
Dacă și dumneavoastră sunteți nemulțumiți de această stare de fapt, să solicităm împreună, conducerii UAPR, și comisiei desemnate pentru modificarea statutului și regulamentului UAPR, ca TOȚI MEMBRII CARE SOLICITĂ SĂ FACĂ PARTE DIN CONDUCERILE UAPR, SAU ALE FILIALELOR TERITORIALE, CA ȘI TOȚI SOLICITANȚII DE PREMII SAU INDEMNIZAȚII SPECIALE, SAU TITLURI ȘI DISTINCȚII DE STAT, SĂ PREZINTE ADEVERINȚA CNSAS, CARE SĂ ATESTE CĂ NU AU FOST TURNĂTORI AI SECURITĂȚII.
Daca nouă nu ne pasă și îi lăsăm să-și facă, după legea bunului plac, jocurile, cui asteptăm să-i pese, și să facă ordine în ograda breslei noastre?
Ar fi, cu adevărat, o reparație morală pentru toți artiștii care au avut de suferit de pe urma lor.
Cu stimă, Sculptor, Paul I. Popescu
Paul I. Popescu Contactați autorul petiției