Monumentul Femeilor Victime ale Politicii Pronataliste (1966-1989)

Spaţiul urban are o importantă dimensiune de gen. Modul în care e gândit, planificat, construit un spaţiu urban, cine e vizibil/invizibil simbolic în acest spaţiu şi cum e vizibil, cine are monopol pe deciziile privind spaţiul urban – toate aceste aspecte spun ceva despre rolurile şi relaţiile de gen din acea societate, despre raporturile de putere dintre femei şi bărbaţi, despre mentalităţi şi despre politicile de egalitate de şanse promovate implicit şi explicit de acel spaţiu-adică de acea societate.Felul în care femeile sunt prezente/(re)prezentate - mai degrabă absente din peisajul cultural şi de patrimoniu al Bucureştiului - reflectă astfel integrarea lor ca cetăţeni deplini în istoria şi memoria colectivă a acestui oraş.

Dar Bucureșitul este un oraș SEXIST, o spune asta foarte clar cercetarea publicată în volumul Oraşul (non)sexist (accesibil la www.discriminări-urbane.ro): dintre cele 102 de statui inventariate (busturi și personaje întregi), 87 reprezintă bărbați și doar 15 femei; femeile dorm, bărbații se luptă pentru patrie; majoritatea statuilor/monumentelor inventariate sunt făcute de bărbați (135 sculptori vs. 14 sculptore).

Lipsa istoriei şi memoriei femilor din peisajul simbolic bucureştean este un fapt ce nu mai poate fi trecut cu vederea, iar autorităţile trebuie să îşi asume un rol activ în acest sens. Necesitatea păstrării memoriei acestor femei, dar şi a practicilor abuzive care pot fi îndreptate împotriva cetăţenelor este, considerăm noi, mai mult decât evidentă, în condițiile în care cunoașterea de către generația actuală a istoriei recente este deficitară, iar cărțile de istorie cuprind doar sumare referiri la aceasta.

Semnează așadar petiția prin care cerem autorităților începerea demersurilor pentru elaborarea proiectului de construcţie a Monumentului Femeilor Victime ale Politicii Pronataliste (1966 - 1989). Un astfel de monument reprezintă pe de o parte recunoașterea faptului că femeile din România au fost victime directe ale politicii pronataliste (cifrele oficiale indică în jur de 10 000 de femei decedate în urma acestei politici, dar cel mai probabil realitatea este una mult mai dură), pe de altă parte reprezintă un semnal de alarmă pentru ca istoria să nu se mai repete.

 

Controlul reproducerii și al sexualității s-a realizat în România printr-o serie de legi, decrete, norme, instrucțiuni pe care un aparat complex de verificare, control și sancționare trebuia să le pună în practică. Decretul 770/1966, cu modificările ulterioare în 1974 și 1985, a fost principalul instrument prin care s-a legiferat obligativitatea femeilor de a naște cel puțin 4 (apoi 5 copii) până la vârsta de 45 de ani pentru a putea beneficia de singurul mijloc de contracepție legal disponibil în acel moment: avortul. Aceste prevederi trebuie coroborate cu inexistența pe piață a altor mijloace contraceptive, precum și a inexistenței educației pentru sănătate în școli, pentru a înțelege pe deplin efectele cadrului legislativ respectiv.În paralel a fost instituit și un amplu circuit de supraveghere și control, prin stabilirea implicării miliției, procuraturii și a conducerii de partid în urmărirea acestor politici. Controlul reproducerii trebuie plasat în contextul general al societății românești din acei ani: penurii de tot felul, lipsa condițiilor minime de trai decent (a alimentației de bază, a medicamentelor, a căldurii, luminii, a apei calde), probleme în sistemele de sănătate, educație, transport etc.

Principalele efecte au fost creșterea numărului de copii nedoriți, mulți dintre aceștia fiind abandonați pe stradă sau în instituții ale statului, creșterea mortalității materne și infantile, creșterea incidenței nașterii de copii cu diferite tipuri de dizabilități fizice și psihice. Totodată, a crescut incidența stărilor depresive, a bolilor nervoase, a problemelor sexuale și a izolării sociale a femeilor. Toate acestea au determinat efecte ale politici pronataliste la nivelul întregii societății.   ”Decretul 770 a fost cauza suferinţelor fizice şi emoţionale prin care au trecut atît de multe femei în privinţa vieţii lor reproductive. Efectele incriminării avortului au fost resimţite şi de parteneri, şi de familiile lor. Pentru majoritatea cetăţenilor, mijloacele contraceptive moderne nu erau în general disponibile. În consecinţă, intimitatea sexuală era întinată de frica şi neliniştea riscului că orice contact poate avea ca rezultat o sarcină. în pofida reprezentărilor propagandistice ale statului paternalist, care se îngrijea de bunăstarea cetăţenilor săi, mult lăudatele „condiţii optime pentru dezvoltarea unor familii numeroase şi sănătoase" îi ocoleau pe majoritatea românilor” (Kligman, Politica duplicității. Controlul reproducerii în România lui Ceaușescu, Humanitas, 2000, p. 223).

De asemenea, trebuie precizate efectele pe care politicile pronatatliste (1966-1989) le-au avut și le au din 1990 până în prezent. E vorba, de exemplu, de continuarea recurgerii la avort după legalizarea acestuia în 1990 ca principal mijloc de contracepție (în 1990, numărul avorturilor a depăşit numărul naşterilor vii, în proporţie de trei la una), în lipsa educației sexuale în școli sau de situația adopțiilor și chiar a vânzărilor de copii. În prezent se pot observa alte tipuri de efecte ale politicilor pronataliste, între care schimbarea tiparelor matrimoniale, un număr sporit de femei mature necăsătorite (când generația celor născuți în perioada de boom maxim – 1967-1970 – a ajuns la maturitate).  

Demers inițiat de Societatea de Analize Feministe AnA și susținut de  Coaliția pentru Egalitate de Gen formată din:

AnA – Societatea de Analize Feministe

CPE – Centrul Parteneriat pentru Egalitate

Asociația pentru Libertate si Egalitate de Gen (A.L.E.G.)

Asociația Drepturilor Femeilor Rome E-Romnja

Asociația Front (Feminism Romania)

Centrul pentru Dezvoltare Curriculară şi Studii de Gen FILIA

Asociația EMA

Centrul de Studii în Idei Politice (CeSIP)

Centrul de Acțiune pentru Egalitate și Drepturile Omului (ACTEDO)

Asociația Plural