Locul câinilor din Alexandru cel Bun nu este în stradă

Domnule primar, domnule viceprimar,

Stimate doamne și stimați domni consilieri,

 

Primăria comunei noastre a cheltuit și cheltuiește mult pentru capturarea câinilor fără stăpân, fără rezultate concrete în teren. Singurul lucru care se obține este probabil torturarea instituționalizată a unor animale, pentru că se știe că adăpostul în care ajung, la Piatra Neamț, este suprapopulat și nu reușește să ofere condițiile prevăzute de lege.

Solicităm, prin urmare, elaborarea, adoptarea și punerea în aplicare a unui program mai amplu la nivel de comună prin care problema câinilor fără stăpân să fie abordată cu seriozitate. Programul ar trebui să conțină mai multe măsuri, printre care campanii de sterilizare, campanii de adopții, rețea de semnalare rapidă a cazurilor de abandonare a animalelor, astfel încât autorii să poată fi prinși și orice altceva credeți că ar putea ajuta. Apelați și la organizațiile de protecție a animalelor pentru un eventual sprijin, de orice fel; ele au cea mai multă experiență în acest sens. Apelați la oamenii din comună; sunt mulți care ar putea și ar vrea să ajute.

Vă rugăm să vă aplecați cu seriozitate asupra acestei probleme. Locul câinilor nu este pe stradă.

Știu că în această perioadă pregătiți bugetul local pe anul în curs. Vă îndemnăm prin urmare să profitați de ocazie și să alocați bani pentru programul sus-menționat.

Vă mulțumim.

Cu stimă,

Oana Tihenea, în numele locuitorilor din comuna Alexandru cel Bun, jud. Neamț

 

Semnează această petiție

Prin semnătura mea, autorizez Oana Tihenea să predea informațiile pe care le furnizez în acest formular celor care au autoritate în ceea ce privește această chestiune.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.

Nu vom face numărul dvs. de telefon public pe internet.







Publicitate plătită

Vom expune reclama pentru această petiție în atenția unui număr de 3000 de persoane.

Aflați mai multe informații...