Legalizarea Urgenta a Detinerii de Arme Letale!!!

"Cel mai simplu pas, prin care am putea îmbunătăţi semnificativ siguranţa cetăţenilor, este instituirea dreptului de proprietate privată asupra armelor de foc. Mai simplu spus, legalizarea deţinerii de arme. În ciuda criticilor care pot fi aduse, „privatizarea înarmării" funcţionează în beneficiul cetăţeanului.

Înainte de a justifica mai detaliat propunerea pe care am înaintat-o, respingând câteva obiecţii populare, gândiţi-vă numai cum ar fi decurs lucrurile dacă Gheorghe Lala - braşoveanul care cu un simţ civic deosebit a reacţionat la atac încercând să îl prindă pe agresor - ar fi posedat o armă. Ar fi avut mult mai multe şanse să trăiască. Infractorul ar fi avut mult mai puţine şanse să scape şi am fi fost scutiţi de speculaţiile telenovelistice privind identitatea acestuia. Şi câţi alţi braşoveni oneşti ar fi acţionat precum Lala dacă posesia unei arme la brâu le-ar fi compensat frica? (din păcate se trecea prea uşor cu vederea că simţul civic este adesea condiţionat de contextul în care ne aflăm, iar frica depinde de măsura în care putem riposta eficient în faţa unei agresiuni)

Propunerea legalizării portului de armă stârneşte mirare printre oamenii obişnuţi să înţeleagă prin regimul proprietăţii asupra armelor un singur lucru: proprietatea de stat. Însă această reacţie este explicabilă numai dacă ne gândim că aşa stau lucrurile de când ne ştim; nu am cunoscut niciodată un sistem alternativ, bazat pe proprietate privată. Prin urmare nu este o atitudine raţională, ci o prejudecată. În realitate, reforma proprietăţii asupra armelor nu este cu nimic diferită de reforma proprietăţii asupra pământului. Şi aceasta din urmă suna „ciudat" la un moment dat, pe vremea când statul comunist controla aproape fiecare aspect al vieţii noastre.

Avem o armă; cum procedăm?

Mulţi oameni ar cataloga această propunere drept nerealistă, pe motiv că, odată posesori de arme, indivizii vor fi stimulaţi să le folosească ceea ce ar creşte numărul deceselor. După principiul „dacă ţii în mână un ciocan, atunci toate obiectele din jur ţi se vor părea cuie", ei se grăbesc să replice că am asista, dacă nu la un adevărat război civil, cu siguranţă la folosirea frecventă a armelor. Această temere nu este câtuşi de puţin justificată. Gândiţi-vă la automobile. Aici avem proprietate privată. Există milioane de maşini în circulaţie, dar, totuşi, nimeni nu a venit cu ideea că ele ar trebui interzise pentru că, odată ce îţi cumperi una vei fi tentat să mergi cu ea pe oriunde. Cu excepţia excentricilor şi a accidentelor, folosim maşinile „aşa cum trebuie", adică pentru a merge pe drum, şi nu prin curţile oamenilor sau pe trotuare. Deşi maşina este un obiect cu care poţi vătăma pe cineva cu uşurinţă, nu mi se pare că oamenii se „vânează" reciproc pe străzi; în general, folosim automobilul pentru a ne deplasa civilizat de la un loc la altul.

Deşi, încă o dată, maşina este un obiect foarte periculos. Istoria arată că numărul victimelor accidentelor rutiere este uriaş, iar celor care se opun legalizării posesiei armelor ar trebui să le dea de gândit. În anul 2007 am avut în România 2800 de oameni care au murit din cauza folosirii imprudente a maşinilor. Acest număr este mai mare decât cifra pierderilor umane înregistrate în timpul războiului purtat recent (timp de o lună) de Israel în Fâşia Gaza, unde bombardamentele aviatice şi artileria s-au folosit pe scară largă. Mă întreb, este rezonabil oare să presupunem că numărul deceselor pe care chipurile le-ar genera legalizarea folosirii armelor, într-un an, s-ar apropia de acest nivel? Dacă sunteţi tentaţi să spuneţi "Nu", atunci maşinile - nu armele - ar trebui interzise, pentru că provoacă mai multe victime.

Numărul persoanelor decedate în accidente rutiere este, în Romania, de 129 la un milion, indicator apropiat de cel din SUA, unde se cifrează la 143 (SUA are o populaţie de aproape 299 milioane şi înregistrează aproape 43000 de accidente rutiere fatale anual). Spre comparaţie, tot în SUA - o ţară cu un regim relativ liber al posesiei armelor, unde 40% din populaţie posedă arme - se înregistrează anual aproape 11000 de omoruri prin folosirea armelor de foc. Aceasta înseamnă că folosirea armelor de foc este asociată cu o frecvenţă de 4 ori mai redusă a cazurilor de pierderi de vieţi omeneşti decât folosirea automobilelor. Din care, iarăşi, rezultă că cei potrivnici înarmării private ar trebui să militeze şi pentru confiscarea de către stat a tuturor automobilelor. Asta dacă sunt consecvenţi.

Mai mult, se ştie că actele de violenţă cu folosirea armelor de foc exercitate în secolul al XIX-lea erau mult mai puţin frecvente decât în prezent, ceea ce sugerează că vestul nu era chiar aşa de sălbatic la urma-urmei sau, mă rog, mai puţin sălbatic decât metropolele mileniului 3. Şi mai înseamnă că oamenii nu folosesc armele doar fiindcă le posedă, aşa cum sună avertismentele panicarde ale etatiştilor.

Dar chiar dacă acceptăm că proprietatea privată asupra armelor ar fi asociată cu creşterea utilizării acestora şi a numărului celor ucişi sau răniţi, tot nu rezultă că avem un argument puternic împotriva folosirii armelor. Căci important nu este câţi oameni mor datorită folosirii armelor, ci câţi păţesc acest lucru ca răufăcători, respectiv victime inocente. Să presupunem că în primul an de la legalizarea folosirii armelor ar muri 1 milion de oameni. Ar însemna acest fapt că indivizii sunt mai puţin îndreptăţiţi să deţină arme? Ar însemna că bunăstarea societăţii are de suferit? Nicidecum. Dacă cei 1 milion de inşi şi-au pierdut viaţa în timp ce încercau să-şi agreseze semenii (furând, răpind,violând etc.), atunci am putea spune că societatea are chiar de câştigat. Cu alte cuvinte, important nu este câţi oameni mor, ci de ce. Important nu este câţi sunt ucişi, ci câţi sunt victime, în adevăratul sens al cuvântului.

Meritul reformei proprietăţii asupra armelor de foc nu stă, aşadar, neapărat în reducerea numărului celor care îşi pierd viaţa, ci în scăderea numărului infracţiunilor, al victimelor agresiunilor.

Economia înarmării pentru începători

Cum ar întreba unii naivi, la ce ne ajută posesia unei arme dacă suntem oameni cinstiţi? Răspunsul este că oamenii şi-ar cumpăra arme din acelaşi motiv pentru care îşi împrejmuiesc casa cu un gard şi îşi pun yală la uşa. Adică, pentru a se feri de răufăcători. După cum se poate observa, nimeni nu se bazează pe poliţie într-atât încât să plece de acasă şi să lase uşa descuiată. De ce nu am face un pas mai departe şi nu am accepta legalizarea posesiei armelor? Un răspuns cinic, dar nu mai puţin relevant, cred că ţine tocmai de observaţia anterioară - anume, pentru că dacă toţi oamenii ar fi liberi să se înarmeze, poliţia ar trebui concediată pentru că nu ar mai avea ce face. Iar această concluzie este cu adevărat tulburătoare, nu-i aşa? Mai ales pentru poliţişti.

Adevărul este că libertatea de posesie a armelor ar duce la scăderea infracţionalităţii, deoarece întăreşte stimulentele pentru convieţuirea paşnică şi reţinerea de la comiterea agresiunilor. Orice potenţial infractor s-ar gândi de două ori înainte să atace, dacă ar şti că victima sa (şi potenţialii apărători ai acesteia) posedă mijloacele de a retalia mortal. Majoritatea infractorilor acţionează raţional. Ei nu atacă la întâmplare, ci studiază cu grijă detaliile agresiunii planificate, punând în balanţă costurile cu beneficiile acesteia. Dacă privim în jur, constatăm că cei mai mulţi agresori acţionează pe baza estimării unui nivel scăzut al ripostei. Victimele lor sunt persoane mai slabe fizic (băieţii răi de care ne lovim în viaţă nu sunt tocmai nişte mărunţei tocilari) - uneori mult mai în vârstă - iar atacurile se produc într-un moment prielnic - noaptea, în locuri înguste şi cu trafic redus ş.a. m.d.

Există, în fond, două căi prin care indivizii se pot îmbogăţi: producând bunuri şi servicii de care societatea are nevoie sau furând aceste bunuri. Ambele metode se pot dovedi profitabile, în funcţie de o serie de factori. Liberalizarea posesiei armelor ar da fiecărui om cinstit posibilitatea de a-şi apăra eficient viaţa şi bunurile, reducând profitabilitatea comiterii infracţiunilor. Ca atare, indivizii vor fi stimulaţi într-o mai mare măsură să îşi obţină veniturile muncind şi producând, nu agresând.

Dacă se înarmează şi răufăcătorii?

Cam aşa ar suna o altă obiecţie populară. Ei bine, să recunoaştem că răufăcătorii se înarmează oricum. În această privinţă, ei sunt deja cu un pas înaintea oamenilor cinstiţi, pentru simplul fapt că „meseria" de agresor se face cu anumite „mijloace". Dacă cineva crede că prin interzicerea folosirii armelor, banditismul este afectat se înşeală. La fel cum se înşeală cei care cred că prin prohibiţia alcoolului am putea scăpa de beţivi. Din contră (şi aici istoria este iarăşi elocventă), interdicţiile de acest gen au un efect neintenţionat, dar foarte nociv: apariţia pieţei negre. Iar economia subterană şi contrabanda generează ele însele un focar de violenţă mai mare decât orice ne putem imagina că ar exista într-o societate ferită de asemenea probleme dar populată, totuşi, şi cu agresori. Nu este, desigur, o întâmplare că majoritatea acţiunilor armate sunt legate de traficul de droguri, iar cele mai multe din victimele gloanţelor (aproximativ 75% în SUA) sunt chiar răufăcătorii, persoanele deja certate cu legea.

Cei care cred că este mai bine ca armele să stea în depozitele statului decât în mâini private, deoarece astfel răufăcătorii au mai puţine mijloace să îşi ducă la îndeplinire scopurile, se înşeală. Cazul furtului celor 50 de arme dintr-un depozit militar ilustrează acest aspect cu prisosinţă. Pur şi simplu atât este de (in)eficient statul. O asemenea situaţie ar fi de neconceput într-un regim al proprietăţii private. Nu doar considerentele teoretice, ci şi experienţa practică îmi confirmă această concluzie. Ca anecdotă, am mers odată să vizitez un magazin de arme în SUA. Am intrat ca şi cum aş fi pătruns într-un magazin obişnuit şi am putut examina zecile de arme şi ustensile militare disponibile pe raft, cu o uşurinţă cu care în România nu poţi studia nici măcar produsele dintr-un magazin de telefonie mobilă. Îmi amintesc că vânzătorii nici măcar nu erau prin preajmă şi s-au arătat abia după câteva minute de aşteptare (deşi eram însoţit de câţiva prieteni şi ne împărtăşeam impresiile cu voce tare). Uimit de aparenta lipsă de securitate a magazinului, am încercat să găsesc o explicaţie. Vânzătorul (şi totodată proprietarul)  avea să mă lămurească arătându-mi pancarda uriaşă care trona pe vitrina exterioară a magazinului şi care îmi scăpase din vedere atunci când îi trecusem pragul. Pe aceasta scria cu litere roşii următorul avertisment: „Steal here, die here!" Atunci am înţeles că metoda cea mai bună pentru a te feri de hoţi nu este să păstrezi armele în beciuri, sub lacăt, în unităţi militare înconjurate de garduri de sârmă ghimpată şi posturi de pază cu gardieni înarmaţi. După cum o demonstrează jaful recent de la depozitul din Ciorogârla, toate acestea sunt inutile dacă sistemul stimulentelor/constrângerilor funcţionează pervers, în detrimentul siguranţei publice.

Cum rămâne cu nebunii?

Bineînţeles, există o categorie (redusă numeric) de criminali care acţionează din instinct sau datorită unor afecţiuni psihice. Este important de înţelesc că aceşti oameni nu pot fi împiedicaţi să comită fapte reprobabile dacă se îngrădeşte dreptul tuturor de a deţine arme. Sinucigaşii (probabil cei mai mulţi dintre cei care formează acest grup) de pildă, nu pot fi descurajaţi să facă rău (altora şi lor înşile) dacă le ascundem armele de foc. Se pare că „piraţii aerului" de la 11 septembrie 2001 au fost în stare să ucidă sute de persoane având asupra lor doar cuţite de tăiat hârtie. În faţa nebunilor avem oricum prea puţine şanse să prevenim violenţa. Tot ce putem spera este să minimizăm impactul acţiunilor comise de aceştia. În acest sens, dreptul de proprietate privată asupra armelor funcţionează la fel de eficient ca în cazul actelor comise de agresorii „raţionali". Posibilitatea retalierii eficiente este de natură să diminueze efectele agresiunilor întreprinse de toţi infractorii, mai mult sau mai puţin conştienţi de ceea ce fac.

Concluzie

După cum s-a tot afirmat în ultimele zile, pe bună dreptate, nu putem vorbi de siguranţa societăţii dacă nu ne referim în primul rând la siguranţa individuală, a fiecărei persoane. Dat fiind că securitatea personală este un bun economic (oamenii fac sacrificii pentru a o obţine), nu ne rămâne decât să ne slujim de învăţămintele ştiinţei economice pentru a îmbunătăţi producţia de securitate. Un prim pas în această direcţie (nu singurul, dar cu un impact deosebit) este reforma proprietăţii asupra armelor, adică instituirea proprietăţii private asupra acestora. Fiecare om ar trebui să fie liber să decidă cât şi cum să investească în echipamentele necesare asigurării propriei securităţi, inclusiv în armele de foc. Această reformă ar crea un cadru mai favorabil prevenirii şi reducerii efectelor agresiunilor, sporind siguranţa şi bunăstarea societăţii."

Fragemtele au fost luate dintr-un articol gasit aici: http://www.ecol.ro/content/prevenirea-violentei-%E2%80%93-reforma-proprietatii-asupra-armelor