Grațiere și amnistie pentru deținuții români

De ce este necesară o lege a grațierii și a amnistiei în România?

Primul motiv și cel mai important sunt condițiile din penitenciare. Condiții care sunt inumane. În acele condiții nu poate trăi nici măcar un animal. mai ales un om. Atunci când dai o pedeapsă cu executare unui om care a încălcat legea, o faci cu intenția de a-l ajuta să își conștientizeze greșeala ca pe viitor să nu o mai repete. Arestezi un om pentru a-l reabilita social, nu? Acele penienciare poartă și denumirea de Centre de reabilitare socială. Dar în realitate ele sunt niște "lagăre" (îmi cer scuze că le numesc așa, dar altfel nu pot fi numite) în care, nici cel mai sănătos om, psihic vorbind, nu are cum să iasă de acolo reabilitat. 

Să vorbim despre condițiile în care ei locuiesc acolo. Sunt condiții jalnice. În camere stau câte 30 de persoane, asta în cele mai fericite cazuri, pereții sunt umezi de la condens și umezeală, au mucegai în camere. Nu au unde să își depoziteze lucrurile, ce să mai vorbim de acei minim 4 metri pătrați pentru fiecare deținut. Este frig, în camere temperatura fiind de maxim 15 grade, in cele mai fericite cazuri.

Să vorbim de drepturile lor? De drepturile unui om? Păi acei deținuți nu sunt tratați ca fiind niște oameni. Până și cu animalele te comporți mai frumos. Deținuților nu li se explică clar care le sunt drepturile și în ce condiții pot primi anumite recompense. Deținuților li se aduce la cunoștință doar faptul ca au obligații. Atât! Iar în momentul în care noi, cei de acasă, le explicăm care le sunt drepturile și ei îndrăznesc să își ceară aceste drepturi riscă să li se facă raport. Iar deținuților nu li se adresează nimeni cu respect. Ce este acela respect față de un deținut? Nu există așa ceva. A greșit, trebuie tratat ca fiind ulimul om! Așa sunt tratați deținuții în penitenciarele din România!

Sunt penitenciare în România unde, atunci cănd ajungi în fața Comisiei de liberare condiționată, primești câteva luni de amânare a liberării condiționate pe motiv că nu ești reabilitat îndeajuns de mult. Nu se ține cont nici de faptul că nu ești recidivist, nici de faptul că în decursul pedepsei nu ai avut nici un raport. 

Sunt penitenciare unde nu ai posibilitatea de a face cursuri sau diverse activități. Care sunt motivele? Nu le știm.

O altă întrebare ar fi dacă, voi, domnilor care ne conduceți, ați putea trăi într-o luna cu 10 kg alimente și 6 kg legume/fructe? Vă răspund tot eu. Nu! Până și un cățel de talie mică consumă mai multă hrană pe luna decât le este permis deținuților să primească.

O să îmi răspundeți că își pot cumpăra alimente de la magazinul penitenciarului. Da, este adevărat. Însă a fost vreunul dintre dumneavoastră, din curiozitate, să vadă cam ce prețuri au produsele în acele magazine? Nu cred.

O altă problemă majoră ar fi că nu se ține cont, atunci când se stabilesc sentințele, de faptul că anumiți inculpați au familii, au studii finalizate sau în curs și locuri de muncă. O mare majoritate din cei care sunt astăzi deținuți au primit sentința după ani buni de la fapta în sine, iar aici mă refer la fapte care nu includ violuri, omoruri sau fapte de violență. Sunt deținuți care în tot acest timp s-au reabilitat singuri, au conștientizat greșeala făcută, și-au întemeiat familii, și-au terminat studiile sau le au in curs, mulți dintre ei având și studii superioare, și nu în ultimul rând au un loc de muncă stabil. Iar aceste sentințe le pun sub semnul întrebării viitorul! 

Gândiți-vă, vă rugăm, cum cresc acei copii care au un părinte sau, în multe din cazuri, ambii părinți în detenție? Cu ce lipsuri cresc acei copii? Sau au din ce să trăiască acei copii? În cele mai multe cazuri tații sunt cei arestați, iar dânșii erau singurii care întrețineau familia. Vă rugăm doar gândiți-vă și găsiți răspunsul la această întrebare.

 

Nu vrem o lege a grațierii pentru criminali, violatori sau pentru cei care au fapte de violență. Vrem să le oferiți o șansă celor care nu au greșeli mari, nu sunt recidiviști și au familii care depind de ei, familii care nu au din ce trăi pentru că, cel care îi întreținea este arestat.

Gândiți-vă că în această situație sunt mii de români, și aici mă refer la familiile lor, sunt zeci de mii de copii care suferă după părinții lor și nu în ultimul rând, suferă acești deținuți, care sunt OAMENI mai presus de tot, și care nu sunt tratați ca atare.

Nimeni nu merită să trăiască în acele condiții, indiferent cât de mult a greșit.

 

Nu uitați! Din penitenciarele din România NU ieși reabilitat și nici om. Ieși SĂLBĂTICIT, BOLNAV PSIHIC, BOLNAV din punct de vedere al sănătății, dar și fără a putea să îți mai faci un viitor.

Dacă nu îi ajutați, atunci când vor ieși de acolo vor greși din nou, poate mai grav. Haideți să îi ajutăm!!

 

Nu vă gândiți la politicieni că au dosare penale.

Gândiți-vă la românii de rând care merită o șansă la viață! 

VOTAȚI LEGEA GRAȚIERII ȘI AMNISTIEI!!!


Tofan Emilia Alexandra    Contactați autorul petiției

Semnează această petiție

Prin semnare, autorizez pe Tofan Emilia Alexandra să-mi predea semnătura către persoanele care au autoritatea necesară.


SAU

Veți primi un e-mail cu un link pentru a vă confirma semnătura. Pentru a vă asigura că primiți mesajele noastre email, vă rugăm să includeți info@petitieonline.com în lista de adrese sau lista expeditorilor agreați.




Publicitate plătită

Vom aduce această petiție la cunoștința a 3000 persoane.

Aflați mai multe informații...

Facebook