Sustineti eutanasierea maidanezilor neadoptati in 30 de zile!


Musafir

/ #507

2013-09-05 08:02

Cum să scapi de câinii maidanezi în trei zile

“Trebuie să existe o soluţie umană”. De acord. Temporar, până o găsim, adăposteşte-i la tine acasă!

Pe mine, câinii fără stăpân (dar şi excrementele celor cu stăpân) au reuşit să mă elimine din ecosistem: ei reprezintă cam un sfert din motivaţia pentru care nu mai locuiesc în România. Nu au reuşit să mă muşte, deşi au încercat de nenumărate ori – neprovocaţi, dar nu vreau să-mi expun şi copiii la riscul ăsta. Am făcut practic ce recomandă iubitorii de câini – i-am evitat. Însă cu maximum posibil de eficienţă.

Desigur, câinii “nu au nici o vină”. Nici n-ar avea cum – vinovăţia şi răspunderea individuală sunt chestii subiective, specifice oamenilor. Pentru orice altceva, nu e relevantă vinovăţia ci gradul de pericol într-un anumit context. Ce să vezi! Câinii fără stăpân din oraşe sunt periculoşi pentru oameni – dovezile se găsesc zilnic la camera de gardă.

Vina este a oamenilor care le dau drumul pe stradă, îi hrănesc, îi ascund de hingheri, le iau apărarea cu argumente cretinoide etc.

Obişnuiam să-i confrunt pe cei care hrănesc câini vagabonzi. Culmea a fost o doamnă care le dădea hrană uscată chiar pe covorul de cauciuc al unui loc de joacă din parcul Titan. “Sunt câinii dumneavoastră?”, o întreb. “Sunt câinii parcului!”

Sau pe cei care nu curăţă excrementele din iarbă şi de pe trotuar. Am renunţat, pentru că inevitabil se uitau la mine ca şi cum eu eram ăla deplasat – semn că nu prea eru obişnuiţi să fie deranjaţi.

E vina lor şi pentru oamenii ucişi, şi pentru câinii care trebuie ucişi. “Nu, că sunt şi ei suflete…” Sigur! Ia-le la tine acasă, atunci! Ştii cât suferă – de foame, frig, răni nevindecate – un câine lăsat pe stradă?

E cu atât mai mult vina celor care au semnat şi apoi abandonat. În cazul de faţă, nenorocita care spune că are conştiinţa curată (ar trebui să nu mai aibă somn până la sfârşitul zilelor) se încadrează la omor din culpă şi merită puşcărie cu executare.

Teoria probabilităţilor arată cum un risc oricât de îndepărtat devine asimptotic o certitudine dacă este asumat de prea multe ori. Se poate determina statistic cu o precizie destul de mare câţi oameni vor mai fi muşcaţi respectiv ucişi de 65.000 de câini (sau câţi or fi) în următorul an sau în următorii 10 ani.

Iar complicitatea e a celor care n-au făcut destul. Deci inclusiv a mea. Aşa că am o idee.
(format inspirat de la Ciprian Ciucu, care are nişte idei mai bune, dar care cer timp – în care alţi oameni vor fi muşcaţi).

Nu consum carne, inclusiv din motive etice, aşa că accept acuzaţii de cruzime doar de la vegetarieni (vă cred pe cuvânt, numai s-o spuneţi de la început, altfel – la spam!).

După cum văd lucrurile, există trei metode mari de-a la pune pielea pe băţ câinilor.

1. Asomare cu tranchilizante urmată de injecţie letală – cea mai legală şi decentă metodă de eutanasie, dar destul de scumpă şi doar la îndemâna autorităţilor. Poate se apucă…

2. Împuşcare cu arme de foc. Metodă eficientă, dar murdară, traumatizantă pentru un oraş şi cu potenţial de risc.

3. Otrăvire. De multe ori inumană şi, la extrem, periculoasă pentru oameni.

Acestea sunt motivele pentru care nu s-a întâmplat nimic până acum. Se pare însă că există şi o metodă mult mai sigură şi mai puţin dureroasă.

Xylitol este un îndulcitor sintetic, care se poate cumpăra cu câteva zeci de lei kilogramul. Pentru om este comestibil. Pentru câine, o doză de 3-5 grame poate fi fatală. 10g pe cap de potaie sunt suficiente. O tonă de xylitol – 1000 de kilograme – ar trebui să fie de ajuns pentru a sătura fiecare din cei 65.000 de câini cu două-trei doze letale.

Ca precauţii, stăpânii de câini trebuie să nu-i lase să mănânce de pe stradă în perioada asta (şi să le strângă fecalele de pe jos, ca măsură de precauţie pe termen lung), iar iubitorii trebuie să-i ia în sfârşit la ei acasă (dacă îi iau pe toţi, toată lumea e mulţumită).

Deci, ce trebuie:

1000 de voluntari, fiecare cu
1 Kg de Xylitol şi
9 Kg de carne tocată, din care să gătească câte
3,3 Kg de chifteluţe pe zi, timp de
3 zile