Dizolvarea PSD și ALDE

Cerem Parchetului General să facă aplicarea art.45 din Legea partidelor politice nr.14/2003 și să solicite Tribunalului București dizolvarea Partidului Social Democrat (PSD) și a Alianței Liberalilor și Democraților (ALDE), care nu mai sunt, în mod efectiv, partide politice, prin care se exprimă voința cetățenilor, ci grupuri care urmăresc obiective străine intereselor cetățenilor și care pun în pericol însăși existența statului român, așa cum este el în prezent.

Conform art.45, alineat 2 din Legea partidelor politice:

(1) Un partid politic se dizolvă pe cale judecătorească în următoarele condiții:

a) când se constată încălcarea prevederilor art. 30 alin. (7) și ale art. 40 alin. (2) și (4) din Constituția României, republicată, de către Curtea Constituțională, precum și ale art. 3 alin. (3) și (4) din prezenta lege;

b) când scopul sau activitatea partidului politic a devenit ilicită ori contrară ordinii publice;

c) când realizarea scopului partidului politic este urmărită prin mijloace ilicite sau contrare ordinii publice;

d) când partidul urmărește alt scop decât cel care rezultă din statutul și programul politic ale acestuia;

e) ca urmare a inactivității constatate de Tribunalul București conform art. 46 alin. (1);Reviste (1)

f) ca urmare a aplicării art. 26.

(2) Cererea de dizolvare se adresează Tribunalului București de către Ministerul Public și se soluționează potrivit normelor de procedură stabilite la art. 26 alin. (2) - (5).”

În cazul PSD și ALDE sunt incidente litere b), c) și d) de mai sus, având în vedere că acestea nu urmăresc obiectivele enunțate în programele lor politice și electorale, ci își consacră energia și timpul aproape exclusiv creării condițiilor pentru ca membri ai acestora, vizați de anchete penale, să nu poată fi sancționați. În acest proces, cele două formațiuni aduc modificări legislației penale și celei de organizare a sistemului judiciar care pun în pericol majoritatea covârșitoare a cetățenilor României și drepturi fundamentale ale acestora.

Aceasta este o situație critică care justifică o intervenție de urgență, printr-un demers al Parchetului General care să solicite Tribunalului București analiza modului în care acționează formațiunile politice PSD și ALDE și să ia măsurile care se impun, dacă va constata că prevederile legale care justifică dizolvarea, sunt îndeplinite.