Discriminare în România Uniunii Europene de AZI!!!

              

 

Persoanele cu disabilități/sportivi din România, care au coeficientul de inteligență până la 70 dar nu și egal cu acesta (IQ<70), sunt discriminați nefiind incluși în Normele financiare pentru activitatea sportivă asociate Legii Educației Fizice și Sportului nr.69/2000 doar pentru că genetic aceste persoane/sportivi cu disabilități au IQ<70 față de alte persoane/sportivi care beneficiază de norme financiare, chiar dacă au rezultate sportive la nivel național și internațional ca și persoanele/sportivii din Comitetul Național ParalimpicGuvernul României a emis două hotărâri la LEGEA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI SPORTULUI NR.69/2000: HG nr.888/14 noiembrie 2013 privind modificarea și completarea Normelor financiare pentru activitatea sportivă aprobate prin HG nr.1.447/28 noiembrie 2007, în care beneficiarii acestor norme financiare sunt doar persoanele cu disabilități din cadrul Comitetului Național Paralimpic în al cărui statut juridic este prevăzută legitimarea sportivilor cu disabilități și în mod special al deficienței de intelect și intelect asociat care corespund coeficientului de inteligență egal sau mai mare de 70.

Prin expunerea mea și solicitarea prin semnatură a tuturor românilor privind necesitatea modificării legislației din acest domeniu, aș dori să vă rog să observați adevăratele beneficii din punct de vedere al educației, sănătății, sportului, culturii, creșterea calității vieții și incluziunii sociale ale acestor persoane/sportivi cu disabilități cu IQ<70.

Cerem înființarea unei structuri naționale sportive legale, alta decât Comitetul Național Paralimpic, în cadrul Ministerului Tineretului și Sportului pentru persoanele cu disabilități intelectuale ce au coeficientul de inteligență mai mic de 70 (IQ<70) ca să nu mai existe DISCRIMINARE față de această categorie de deficiență de intelect (IO<70). Concret, persoanele cu IQ<70 au alte caracteristici morfo-funcționale transmise genetic și care nu sunt dobândite (se nasc cu Sindromul Down, alte sindroame asociate cu deficiența de intelect - IQ<70) etc. Au dreptul să practice orice activitate sportivă, concurând cu sportivi ce au același coeficient de inteligență (există competiții diferite față de sportivii Comitetului Național Paralimpic, statutul juridic, afilierea la instituțiile internationale sportive se face conform coficientului de inteligență asociat deficienței de intelect) : 

"Hotărârea Guvernului nr. 1.447/28 noiembrie 2007, art. 3, privind Normele financiare pentru activitatea sportivă: În înţelesul prezentelor norme, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

1. activitate sportivă - complex de acţiuni care au ca scop comun îndeplinirea unor obiective cu caracter sportiv. Categoriile de acţiuni care constituie activitatea sportivă sunt: acţiunile de pregătire sportivă, competiţiile sportive şi alte acţiuni sportive, denumite împreună acţiuni sportive;

 2. acţiune de pregătire sportivă - acţiune sportivă desfăşurată în ţară sau în străinătate, realizată în baza unui program stabilit, sub supravegherea uneia sau mai multor persoane calificate, având ca scop dezvoltarea psihomotrică a individului şi participarea la competiţii sportive;

 3. competiţie sportivă - acţiune sportivă organizată de structuri sportive şi/sau de alte entităţi competente, în baza unui regulament, care are ca obiective ameliorarea rezultatelor sportive, realizarea de recorduri şi/sau obţinerea victoriei;

 4. competiţie sportivă internă - competiţie sportivă la care, conform regulamentului de desfăşurare, pot participa numai sportivi din cadrul structurilor sportive din România;

 a) competiţie sportivă internă de nivel naţional - competiţie sportivă internă care are ca obiectiv stabilit prin regulamentul acesteia desemnarea unui câştigător la nivel naţional;

 b) competiţie sportivă internă de nivel zonal sau interjudeţean - competiţie sportivă internă care are ca obiectiv stabilit prin regulamentul acesteia desemnarea unui câştigător la nivel zonal ori interjudeţean sau promovarea în eşalonul valoric superior;

 c) competiţie sportivă internă de nivel judeţean - competiţie sportivă internă care are ca obiectiv stabilit prin regulamentul acesteia desemnarea unui câştigător la nivel judeţean sau promovarea în eşalonul valoric superior;

 d) competiţie sportivă internă de nivel comunal, orăşenesc sau municipal - competiţie sportivă internă care are ca obiectiv stabilit prin regulamentul acesteia desemnarea unui câştigător la nivel comunal, orăşenesc sau municipal;

 5. competiţie sportivă internaţională - competiţie sportivă la care, conform regulamentelor de desfăşurare, pot participa sportivi din cadrul unor organizaţii sportive din mai multe ţări;

 6. alte acţiuni sportive - acţiuni care prezintă interes pentru activitatea sportivă, altele decât competiţiile sportive şi cele de pregătire sportivă, desfăşurate în ţară sau în străinătate, cum ar fi: congrese, conferinţe, simpozioane, seminarii, colocvii ori alte reuniuni, întâlniri de lucru, schimburi de experienţă, gale, expoziţii, cursuri şi stagii de practică şi specializare sau perfecţionare şi altele asemenea, precum şi acţiuni de cercetare, documentare, informare, promovare, consultanţă şi altele asemenea;

 7. alimentaţie de efort - tip de alimentaţie specială, necesară compensării pierderilor de nutrienţi în urma efortului depus de sportivi în programele de pregătire şi de participare în competiţii;

 8. susţinătoare de efort - substanţe sintetice sau naturale cu efecte ergo- sau profotrope utilizate în vederea reechilibrării biologice a sportivilor. Acestea au scop profilactic, curativ şi accelerează refacerea după efort, contribuind indirect la susţinerea biologică a efortului următor; substanţe care nu sunt incluse pe lista substanţelor interzise întocmită de Agenţia Mondială Antidoping (WADA);

 9. antrenor sau profesor care a selecţionat şi promovat - persoană calificată care se ocupă de selecţia şi pregătirea de bază a sportivilor dintr-o ramură sportivă, asigurând promovarea acestora în cadrul sistemului ierarhic de evaluare sportivă, de la un nivel scăzut al aptitudinilor şi abilităţilor sportive spre înalta performanţă sportivă. Activitatea acestora trebuie evidenţiată de cluburile sportive şi confirmată de federaţia sportivă naţională de specialitate;

10. profesor care a depistat - persoană calificată, încadrată într-o unitate sau instituţie de învăţământ, care în cadrul activităţii didactice a identificat o persoană tânără cu potenţial pentru înalta performanţă sportivă şi a recomandat-o unui club sportiv în vederea legitimării. Activitatea sa trebuie evidenţiată de cluburile sportive şi confirmată de federaţia sportivă naţională de specialitate;

11. personal din cadrul federaţiilor - orice persoană care îndeplineşte o funcţie oficială în cadrul unei federaţii sportive, confirmată de organul abilitat;

12. organizaţii sportive - persoane juridice de drept public ori privat care, potrivit actului de înfiinţare sau statutului, pot organiza, participa şi/sau finanţa, după caz, acţiuni sportive."

"Hotărâre nr.888/14 noiembrie 2013 privind modificarea și completarea Normelor financiare pentru activitatea sportivă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.1.447/2007

EMITENT: GUVERNUL ROMÂNIEI

PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL NR.722 DIN 25 NOIEMBRIE 2013

În temeiul art.108 din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

ART.I

Normele financiare pentru activitatea sportivă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.1.447/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.823 din 3 decembrie 2007, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

(...) La articolul 25, alineatele (1) și (2) se modifică și vor avea următorul cuprins:

(1) Pentru performanțele deosebite obținute în competiții sportive, Ministerul Tineretului și Sportului, Comitetul Olimpic și Sportiv Român, federațiile sportive naționale, Federația Sportului Școlar și Universitar, ministerele și alte instituții centrale care au în subordine structuri sportive pot acorda sportivilor, în funcție de valoarea performanței, de importanța și amploarea competiției, de contribuția personală și în limita bugetului aprobat, premii/recompense în lei și/sau în obiecte, până la valoarea sumelor prevăzute în tabelul următor: (...)

(2) Ministrul tineretului şi sportului, respectiv preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român poate aproba, pentru locurile I, II, III la campionatul mondial sau european de seniori la probe olimpice, respectiv pentru locurile I, II şi III la jocurile olimpice, jocurile olimpice de tineret, Jocurile Europei, Festivalul Olimpic al Tineretului European şi la jocurile paralimpice, precum şi locul I la Jocurile Francofoniei, suplimentarea cu 100% a premiului/recompensei prevăzut/prevăzute la alin. (1)."

Titulatura de "persoane cu dizabilități" din acele tabele ESTE numai pentru Comitetul Național Paralimpic, chiar și după ce am citit Statutul Comitetului Național Paralimpic, și se referă DOAR la persoanele cu coeficientul de inteligență de la 70 (IQ>70) - AICI APARE DISCRIMINAREA !!!!!!!! Am nevoie de un număr cât mai mare de semnături pentru a OPRI această discriminare posibilă în România Uniunii Europene de AZI!

Carta Europeană a Drepturilor Fundamentale ale Omului prin art.1 spune clar că "Demnitatea umană este inviolabilă".

"Legea nr.448/06 decembrie 2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, actualizată, explică destul de clar prin art.3 PRINCIPIILE acestei legi:

a) respectarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale omului;

b) prevenirea şi combaterea discriminării;

c) egalizarea şanselor;

d) egalitatea de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă;

e) solidaritatea socială;

f) responsabilizarea comunităţii;

g) subsidiaritatea;

h) adaptarea societăţii la persoana cu handicap;

i) interesul persoanei cu handicap;

j) abordarea integrată;

k) parteneriatul;

l) libertatea opţiunii şi controlul sau decizia asupra propriei vieţi, a serviciilor şi formelor de suport de care beneficiază;

m) abordarea centrată pe persoană în furnizarea de servicii;

n) protecţie împotriva neglijării şi abuzului;

o) alegerea alternativei celei mai puţin restrictive în determinarea sprijinului şi asistenţei necesare;

p) integrarea şi incluziunea socială a persoanelor cu handicap, cu drepturi şi obligaţii egale ca toţi ceilalţi membri ai societăţii.

art.6 Persoanele cu handicap beneficiază de drepturi la:

a) ocrotirea sănătăţii prevenire, tratament şi recuperare;

b) educaţie şi formare profesională;

c) ocuparea şi adaptarea locului de muncă, orientare şi reconversie profesională;

d) asistenţă socială, respectiv servicii sociale şi prestaţii sociale;

e) locuinţă, amenajarea mediului de viaţă personal ambiant, transport, acces la mediul fizic, informaţional şi comunicaţional;

f) petrecerea timpului liber, acces la cultură, sport, turism;

g) asistenţă juridică;

h) facilităţi fiscale;

i) evaluare şi reevaluare prin examinarea la domiciliu a persoanelor nedeplasabile de către membrii comisiei de evaluare, la un interval de 2 ani."

 Avem sufletul bogat, unic și minunat pentru a simți cu adevărat că suntem cu TOȚII cetățeni europeni!

VĂ SUNT RECUNOSCĂTOARE ȘI VĂ MULȚUMESC PENTRU SUSȚINEREA ACESTEI PETIȚII ONLINE! 

 Carmen – Magdalena CAMENIDIS


Carmen-Magdalena Camenidis    Contactați autorul petiției