Desfiintarea ARACIP

Un fenomen care afectează grav sistemul de învăţământ îl constituie centralizarea şi birocratizarea excesivă, cu nimic mai prejos decât cele existente în regimul comunist şi care nu face altceva decât să sufoce şi anihileze iniţiativele menite a promova interesele şi cerinţele locale, regionale şi ale elevilor. Zilnic, şcolile sunt “bombardate” cu cereri venite “de sus” de a trimite fel şi fel de situaţii care de fapt nu servesc la nimic. Cadrele didactice sunt asaltate de tot felul de cereri referitoare la completarea a tot felul de « situaţii », care de care mai bizare, rămânându-le tot mai puţin timp pentru activitatea lor de bază care trebuie să fie cea de predare-învăţare şi evaluare. S-a ajuns în situaţia ca orice acţiune pe care o întreprinde cadrul didactic să trebuiască să fie dovedită prin hârtii, de parcă acesta este considerat „ apriori” un delincvent care trebuie să-şi dovedească nevinovăţia. Se pare că nimeni nu se gândeşte la cantitatea enormă de hârtie consumată şi la efectele acestui consum, justificat doar  prin interese birocratice, pentru fiinţele care populează planeta noastră. Reforma reală a învăţământului presupune între altele o descentralizare reală. Reforma trebuie  pornită de jos în sus de către cadrele didactice care formează coloana vertebrală a sistemului. A ne aştepta ca aceiaşi oameni care timp de două decenii s-au aflat în funcţii de conducere mai mari sau mai mici în cadrul sistemului de învăţământ să realizeze o reformă adevărată înseamnă a ne îmbăta cu apă rece.

Descentralizarea reală presupune în primul rînd reducerea atribuţiilor Inspectoratelor Şcolare, iar în al doilea rând desfiinţarea ARACIP-ului, care nu este altceva decât o instituţie parazitară: „ ARACIP-ul este o căpuşă care se hrăneşte cu hârtii”. Odată cu înfiinţarea ARACIP-ului în anul 2005, birocraţia în sistemul de învăţământ a explodat. În loc să aloce mai mult timp muncii de la catedră , cadrele didactice sunt forţate să completeze o mulţime de documente cu utilitate îndoielnică. În loc să lucreze mai mult cu copiii, cadrele didactice se îngroapă tot mai mult în hârtii. ARACIP-ul , la fel ca ISJ-urile, nu face altceva decât să consume resurse care ar putea fi folosite mai bine în altă parte. Totul, în interesul unor indivizi cu competenţe îndoielnice în munca la catedră dar extrem de „competenţi”  când vine vorba de hârtii.       Acestea sunt motivele care m-au determinat să iniţiez această petiţie care, dacă va avea succes, ar trebuie să ducă la desfiinţarea acestei instituţii „parazitare”.          

Dumitrescu Aurel    Contactați autorul petiției