Craiovenii discriminati: varsta de pensionare mai mare cu 2 ani pentru locuitorii Craiovei

Poza.jpg

Solicităm susținerea cât mai multor persoane pentru efectuarea demersurilor necesare în vederea modificării art. 65, al. 5 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice în sensul includerii și a municipiului Craiova în rândul localităților ai căror locuitori beneficiază de facilitatea reducerii virstei standard de pensionare cu 2 ani, fără penalizarea prevazută la art. 65, al. 4 din Legea nr. 263/2010.

Motivele petiției:

In fapt, aratăm ca după publicarea art. 65, al. 5 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în urma studierii acestui articol, am observat că în cuprinsul acestuia nu se face nici o referire la localitatea Craiova cu toate ca acest municipiu îndeplinește întocmai condițiile necesare deoarece:

a) În municipiul Craiova în anul 1961 a fost înființat Combinatul Chimic avand ca obiect de activitate producerea de îngrașăminte chimice și a altor produse de sinteză organică.

b) În municipiul Craiova există de foarte mulți ani și doua termocentrale: SE Isalnița și SE Craiova II.

Practic suntem într-o situație analoagă cu persoanele care au locuit cel puțin 30 de ani în zone afectate de poluare remanentă la care face referire art. 65, al. 5 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Considerăm că prin această lacună legislativă ne-au fost încălcate drepturile consacrate expres de Constitutia Romaniei, inclusiv dreptul legitim la pensionare cu 2 ani înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, deși suntem în aceeași situație juridică cu persoanele la care face referire art. 65, al. 5 din Legea nr. 263/2010.

Întrucât municipiul Craiova nu a fost inclus în rândul localităților indicate de textul de lege suntem privați de exercitarea dreptului la pensie doarece putem să beneficiem de aceste dispozitii legale,

Conform art. 65 al. 5 din Legea nr. 263/2010, privind sistemul unitar de pensii publice: “Persoanele care au locuit cel putin 30 de ani în zonele, afectate, de poluarea remanentă din cauza extracției preparării și arderii cărbunelui sau a șisturilor butuminoase a extracției și preparării minereurilor de uraniu, a extracției și prelucrării minereurilor feroase și neferoase cu conținut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră de amoniac și derivate, de cupru, plumb, sulf, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat si siliciu ori de radiații din minereuri radioactive hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice si/sau de cocs metalurgic, a prelucrarii țițeiului sulfuros desulfurarea benzinei, a țițeiului parafinos și neparafinos, a distilării țițeiului în vederea producerii păcurii și a uleiurilor, respectiv, în localitățile Baia Mare, Calarași, Copșa Mică, Drobeta Turnu -Severin, Slatina, Tirgu Mures, Tirnăveni, Turnu Măgurele, precum și în localitățile Aninoasa, Baia de Criș, Baița, Brad, Calan, Certej, Crișcior, Deva, Ghelari, Hunedoara, Lupeni,Orăștie, Petrila, Petroșani, Soimus Teliuc, Uricani, Vețel, Vulcan din judetul Hunedoara, localitățile Abrud, Baia de Arieș, Lupșa, Roșia Montană, și Zlatna din judetul Alba, localitățile Bacău și Onești din județul Brașov, localitățile Victoria și Fagaraș din județul Brașov, localitățile Anina, Armenic, Ciudanovița, Moldova Nouă, Oțelul Roșu și Reșița din județul Caraș Severin, localitățile Câmpia Turzii, Dej și Turda din județul Cluj localitatea Galați din judetul Galați,localitățile Brănești, Drăgotesti, Fărcășești, Mătăsari, Motru, Negomir, Plopșoru, Rovinari, Urdari și Turceni din judetul Gorj, localitățile Ciulnița, Slobozia din judetul Ialomița, localitațile, Brazi și Ploiesti din județul Prahova, localitățile Iacobeni și Vatra Dornei din județul Suceava, localitățile Firdea, Margina, Nadrag și Tomești din județul Timis, localitatea Mina Altin Tepe din judetul Tulcea, localitatile Berbești și Râmnicul Vâlcea din județul Vâlcea, pe o, raza de 8 Km în jurul acestor localități, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizarea prevazută la art. 65, alin. 4 din legea nr 263/2010 ".

Considerăm că, prin omisiunea, lacuna legislativă de neincludere pe lista acestor localități și a municipiului Craiova, se creează o situație de discriminare astfel cum aceasta este definită de art.2 din OUG nr.137/2000 privind combatarea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.

Astfel, se poate considera discrimare, o diferentiere, bazată pe un criteriu care atinge un drept fără să existe o justificare obiectiva.

In conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în domeniu, diferența de tratament devine discriminare atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.

Instanta europeană a decis în mod constant că pentru ca o asemenea încălcare să se produca trebuie stabilit ca persoanele plasate în situatii analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial și că aceasta distincție nu-si găsește nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.

Curtea a apreciat prin jurisprudența sa, ca statele contractante dispun de o anumită marja de apreciere pentru a determina dacă și în ce masură diferențele între situații analoage sau comparabile sunt de natură să justifice distincțiile de tratament juridic aplicate.

Prin decizia nr. 108/14.02.2006 a Curtii Constitutionale s-a prevăzut expres că principiul egalității în drepturi și al nediscriminării se aplică doar situațiilor egale ori analoage, iar tratamentul juridic diferențiat, instituit în considerarea unor situatii obiectiv diferite nu reprezintă nici privilegii si nici discriminări.

Considerăm că numai prin atragerea cât mai multor persoane din Craiova și județul Dolj să facem sesizarea la mai multe instituții ale statului inclusiv și a institutiei Avocatului Poporului, aceasta petiție cu acest obiect se poate soluționa cu celeritate, întrucât prin tergiversarea analizei și solutionării acestei propuneri legislative, noi suntem prejudiciați, fiind evidentă situația de discriminare care a fost creată intre locuitorii din localitatile care sunt incluse în art. 65, al. 5 din Legea nr. 263/2010, și locuitorii din municipiul Craiova, care sunt în aceeași situație juridică, cu cei care sunt deja beneficiari ai acestor dispozitii legale din art. 65, al. 5.

Dreptul de petiționare, drept consacrat constituțional de, art. 51 din Constituția Romaniei, este acel drept al cetățenilor de a adresa autorităților publice petiții, instituind obligația corelativă pentru autoritățile publice de a răspunde la petiții în termenele și condițiile stabilite de lege, conform art. 51, al. 4.

In privința dreptului persoanei vătămate de a sesiza o autoritate publică, art. 54 din Constituție subliniază faptul că dacă o persoană se consideră vatamată într-un drept al său sau într-un interes legitim, de către o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptațită sa obtină de la administrație, recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim, precum modificarea legislației pentru eliminarea discriminării.

In raport de argumentele expuse, vă solicităm sa retineți temeinicia petiției publice pe care o prezentăm.


Ciotoiu Marius Grigoriță si Popescu Mircea Andi    Contactați autorul petiției

Semnează această petiție

Prin semnătura mea, autorizez Ciotoiu Marius Grigoriță si Popescu Mircea Andi să predea informațiile pe care le furnizez în acest formular celor care au autoritate în ceea ce privește această chestiune.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.








Publicitate plătită

Vom expune reclama pentru această petiție în atenția unui număr de 3000 de persoane.

Aflați mai multe informații...