Construirea Coloanei Infinitului Recunostintei, cea înaltă de peste 50 de m, pe care o visa Constantin Brâncuși în București in anii ‘30.
În perspectiva aniversării Centenarului Marii Uniri ne gândim că darul cel mai potrivit pentru manifestarea recunoștinței noastre față de înaintașii care și-au jertfit viețile pentru fondarea României Mari ar fi chiar Coloana Infinitului, cea înaltă de peste 50 de m, pe care o visa Constantin Brâncuși în București in anii ‘30. Această Coloană a Infinitului Recunostintei va fi semn perpetuu de recunoștință înaintașilor care au facut România Mare, va fi simbol pentru București, va fi imbold pentru renașterea poporului român. Aveți frumoasă datorie si minunată sansă de a sustine proiectul Coloana Infinitului Recunostntei.
Astfel România si Bucureștiul se vor recunoaste oriunde in lume. O vom înălța și ea va dăinui în veșnicie. Susțin public aceast act de recunostință,
Fundatia Internationala Dimitrie Cantemir Contactați autorul petiției
Anunț de la administratorul acestui websiteAm închis această petiție și am șters informațiile personale ale semnatarilor.Regulamentul general al Uniunii Europene privind protecția datelor (GDPR) solicită un motiv legitim pentru stocarea informațiilor personale, respectiv ca informațiile să fie stocate pentru cel mai scurt timp posibil. |