Compartiment de Primiri Urgențe la Câmpia Turzii

Dragi concitadini din Câmpia Turzii, dar și din comunele învecinate: Călărași, Luna, Viișoara, Ceanu Mare, Tritenii de Jos, Frata.

 

Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că, în fiecare zi, mulți dintre noi au nevoie de servicii medicale de urgență, iar lipsa unui Compartiment de Primiri Urgențe este un obstacol în calea performanței medicale, dar și un pericol omniprezent în viețile noastre.

Administrația locală de la Câmpia Turzii se luptă de aproape un an cu autoritățile de la București pentru obținerea finanțării pentru un Compartiment de Primiri Urgențe, care nu numai că ar oferi fiecăruia dintre noi garanția unor servicii medicale de înaltă clasă, dar ar oferi și Spitalului Municipal „Dr. Cornel Igna” Câmpia Turzii resursele financiare și umane necesare pentru livrarea de servicii medicale de ultimă oră.

 

Din acest considerent, vă îndemn pe toți să semnați această petiție, iar dacă se vor aduna 50.000 de semnături, o vom trimite la Ministerul Sănătății, astfel încât reprezentanții noștri de la București să nu mai aibă motive să dea din colț în colț atunci când vine vorba despre interesele și integritatea fizică a cetățenilor.

 

Semnați, distribuți tuturor prietenilor, familiei, cunoștințelor și haideți să adunăm semnături, pentru că puterea a 50.000 de oameni este MULT MAI MARE decât puterea a 500 de parlamentari sau a 20 de miniștri.


Ovidiu Adrian Bucur - Ziar 15 minute    Contactați autorul petiției