Cerem condamnarea medicului acuzat de violul a 16 paciente

În iarna anului 2013, ţara a fost cutremurată de cazul violurilor de la Internatul Psihoneurologic de la Bălţi. 18 femei, paciente cu deficienţe mintale, l-au acuzat pe medicul Stanislav Florea de viol în repetate rânduri. Informaţia din presă relata mărturiile înfiorătoare ale victimelor. Din spusele avocaţilor şi pacientelor, violurile se întâmplau de mai mulţi ani, iar asistentele medicale şi alţi medici ştiau de ele, dar au preferat să tacă.

Femeile care se împotriveau erau închise în blocul II, unde se trimiteau pacientele cu acutizări ale bolii şi care se asocia victimelor cu o închisoare. Cauza penală de învi­nu­ire a lui Sta­ni­slav Flo­rea a fost por­nită pe 28 febru­a­rie 2013, con­form art. 171, alin 2 (a) CP (vio­lul săvârşit de către o per­soană care ante­rior a săvârşit un viol) şi art. 172 alin. 1 CP (acţiuni vio­lente cu carac­ter sexual).

Pro­ce­sul de jude­cată este tărăgănat deja de trei ani. În ultimul an sentinţa a fost amânată deja de câteva ori. În tot acest timp, acuzatul a trăit în libertate. Iar femeile au spus de nenumărate ori cât de frică le este să trăiască în acelaşi oraş cu Florea. Mai mult ca atât, la procesele de judecată, femeile trebuiau să povestească violurile, retrăind clipele de coşmar, pe când în alte ţări, în asemenea cazuri se înregistrează mărturia.

Pe 25 octombrie, la ora 16:00 se aşteaptă din nou pronunţarea sentinţei. Iar avocatele victimelor au declarat că pacientele au fost ameninţate să nu participe la şedinţa de judecată. Un grup de cetăţeni a decis să urmărească această sentinţă. Au făcut un eveniment public pe Facebook, iar mai multe persoane publice şi-au declarat susţinerea pentru cele 16 victime.

Reacţiile nu au întârziat să apară. Conform unei avocate a victimelor: “Pe21.10.2016 a fost publicat în M.O Regulamentul privind accesul în sediile instanțelor de judecată, aprobat prin Hotărîrea Plenului CSM 633/26 din 29.09.2016. Regulamentul lipsește pe pagina oficială a CSM și nu l-am găsit on- line ca să-l pot atașa aici. Regulamentul impune respectarea unor proceduri birocratice care evident au drept scop obstrucționarea presei la mediatizarea cazurilor de interes public.”

La fel a fost limitat şi accesul jurnaliştilor.  

Prin această petiţie cerem condamnarea medicului Stanislav Florea pe termenul maxim prevăzut. Orice victimă a unui viol are traume nedescrise, victimele cu deficienţe mintale sunt şi mai vulnerabile. Din păcate, de ani de zile nu îşi pot găsi dreptatea şi liniştea.

 

Haideţi să arătăm că ne implicăm, că nu tolerăm crima şi complicitatea, că putem să cerem să se facă dreptate, că mai avem omenie şi că vrem să trăim într-o comunitate mai bună.

 

P.S. Mulţumim Ziarului de Gardă, Newsmaker şi Realitatea.md care au urmărit acest caz pe parcursul anilor. Site-urilor Unimedia, Diez şi multor alţi jurnalişti şi persoane publice pentru insistenţă şi informaţie. 

Mai multe detalii despre caz, aici: 

 

3 aprilie 2014 http://www.zdg.md/editia-print/investigatii/violuri-si-avorturi-in-internatul-psihoneurologic
15 mai 2014 http://www.zdg.md/editia-print/investigatii/martori-decedati-in-circumstante-suspecte-si-noi-victime-in-dosarul-violurilor-de-la-internatul-din-balti
11 aprilie 2016 http://newsmaker.md/rus/novosti/violeta-gashitsoy-nm-prokuratura-otkazalas-vozbuzhdat-ugolovnoe-delo-objyasniv-eto-24028
17 mai 2016 http://www.realitatea.md/emisiuni/pahomi.html/90053
26 septembrie 2016 http://www.zdg.md/stiri/stiri-justitie/ultimul-cuvant-al-medicului-acuzat-ca-ar-fi-violat-16-paciente
17 octombrie 2016 http://www.timpul.md/articol/ultimul-cuvant-al-unui-violator-aflat-inca-in-libertate-98767.html

Semnează această petiție

Prin semnătura mea, autorizez Vlada Ciobanu să predea informațiile pe care le furnizez în acest formular celor care au autoritate în ceea ce privește această chestiune.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.







Publicitate plătită

Vom expune reclama pentru această petiție în atenția unui număr de 3000 de persoane.

Aflați mai multe informații...