Cerem ca Parcul de Joacă din Sat Puchenii Mari, Prahova să fie un loc sigur pentru copiii noștri!

Noi, GICĂ- Grupul de inițiativă civică din Puchenii Mari, PH am deschis această petiție în urma ACCIDENTULUI GRAV în care a fost implicat un copil la parcul de joacă din sat  Puchenii Mari, Prahova și astfel dorim să strângem cât mai multe semnături prin care să cerem autorității locale să ia toate măsurile necesare ca parcul să devină un loc sigur pentru copiii noștri.

Pe 6 februarie, un copil a sărit gardul CU ȚEPI ce împrejmuiește parcul de joacă și s-a înțepat și tăiat în el. Țepii lungi și ascuțiți i-au intrat adânc în picior, în spatele genunchiului și i-au provocat o sângerare abundentă. Accidentul ar fi fost fatal, dacă în parc nu ar fi fost un doctor, un al doilea adult cu pregătire avansată în prim ajutor și dacă ambulanța nu ar fi fost chemată imediat. Pânăla sosirea ambulanței, adulții au trebuit să improvizeze un garou (dintr-o curea de ghiozdan și haine) și pansament (din mănuși) pentru a ține sângerarea sub control. În plus, vrem să atragem atenția și legat de impactul emoțional asupra întregii comunități, la locul accidentului aflându-se martori mulți copii care au asistat neputincioși la acest eveniment traumatic.

Vrem ca accidente de acest fel să nu se mai întâmple NICIODATĂ în comunitatea noastră și de aceea cerem autorității locale următoarele:

  1. Cerem ca gardul ce împrejmuiește parcul de joacă să nu mai pună viața copiilor în pericol și să nu mai aibe țepi sau alte margini ascuțite.
  2. Cerem să existe o trusă de prim ajutor în parcul de joacă din satul Puchenii Mari, PH.
  3. Cerem ca Poliția Comunitară să patruleze zona parcului de joacă în mod frecvent pentru a menține ordinea și disciplina.
  4. Cerem să se organizeze URGENT cursuri de prim-ajutor în comună pentru adulți cât și pentru copii.
  5. Cerem autorității locale să stabilească rute clar demarcate în toate satele comunei pentru ca poliția/ambulanța/pompierii să poată ajunge cu ușurință în caz de urgențe și accidente. Aceste rute clar demarcate să fie comunicate cetățenilor pentru a scădea timpul de reacție a acestora.

FullSizeRender25.jpg


GICĂ- Grupul de inițiativă civică din Puchenii Mari, PH    Contactați autorul petiției

Semnează această petiție

Prin semnătura mea, autorizez GICĂ- Grupul de inițiativă civică din Puchenii Mari, PH să predea informațiile pe care le furnizez în acest formular celor care au autoritate în ceea ce privește această chestiune.

Nu vom face numărul dvs. de telefon public pe internet.







Publicitate plătită

Vom expune reclama pentru această petiție în atenția unui număr de 3000 de persoane.

Aflați mai multe informații...