Cele mai populare petiții

Tot timpul | 24 ore | 7 zile | 30 zile | Ultima lună | 12 luni | Acest an (2020) | 2019 | 2018 | 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013 | 2012 | 2011

CEREM DESFIINȚAREA CCR

Către Administrația Prezidențială,Domnului Președinte Klaus Iohannis Petiție pentru organizarea unui Referendum pe tema desființării Curții Constituționale Române. Înființată în 1992, Curtea Constituțională a României, care trebuia să fie garantul respectării Constituției, a devenit cu timpul instrumentul represiv principal al Partidului Social Democrat (PSD). În special activitatea din ultimii ani a știrbit puternic imaginea și reputația Curții, iar încrederea poporului în independența Curții

Creat: 2020-03-02

Perioadă Toate țările România
Tot timpul 14403 9618
12 luni 14403 9618

Sorina merita un viitor în România, alaturi de familia ei.

Sorina este o fetiță de 8  anișori crescuta in plasament  de o familie de romani de la câteva luni. Aceștia și-au manifestat în repetate rânduri intenția de a o adopta însă demersurile lor nu au avut succes.  Alături de Sorina, această familie a mai luat în plasament o alta fetiță de aproximativ aceeași vârstă pe care au reușit să o adopte.  Fetițele au fost crescute foarte frumos, educate, iubite nespus și nu le-a lipsit absolut nimic.  Deși familia de români a luptat să o adopte și pe Sorina,

Creat: 2019-05-22

Perioadă Toate țările România
Tot timpul 196609 141672
12 luni 13691 9627

SUSȚINEȚI ELIMINAREA SUPRAACCIZEI LA CARBURANȚI (ACCIZA MAJORATĂ CU 7 EUROCENȚI/LITRU)!

Așa-numita supraacciză la carburanți este una din cele mai nocive și impopulare taxe puse de guvernarea PSD-ALDE. Au reintrodus-o, în două etape,  în toamna lui 2017, în vremea guvernului Tudose. Nici măcar nu s-au mai obosit să pretindă, cum a făcut guvernul Ponta care a introdus primul supraacciza, că vor face autostrăzi și drumuri cu banii colectați. Pesediștii nu au făcut un centimetru de autostradă cu banii proveniți din supraacciză. Nici nu vor face. Guvernul PSD-ALDE are la dispoziție m

Creat: 2019-06-24

Perioadă Toate țările România
Tot timpul 19389 17770
12 luni 13660 12370

Votati pentru mentinerea religiei in scoli

  Conceptele care stau la baza pedagogiei moderne, formulate de către o serie de teoreticieni precum Comenius, Rousseau, Pestalozzi, Herbart, Frobel şi alţii au inclus diferite modele de integrare a educaţiei religioase în cadrul sistemelor de învăţământ, pornind de la convingerea că o educaţie integrală nu poate să excludă dimensiunea spirituală a existenţei umane. Perspectiva oferită de către marii teoreticieni ai pedagogiei moderne este cu atât mai importantă în perioada contemporană, cu câ

Creat: 2014-11-12

Perioadă Toate țările România
Tot timpul 43485 41449
12 luni 12964 12139

Dorim interzicerea producerii si a vânzării petardelor si artificiilor.

Ne dorim ca aceasta petitie sa ajunga la cel putin 5000 de oameni deoarece ne dorim să schimbăm in bine lumea în care trăim. Prin intermediul acestei petiții ne dorim să se interzică producerea si comercializarea petardelor, artificiilor si a tuturor produselor care se încadrează în această categorie. Ne dorim acest lucru datorită rănilor si mortilor produse de artificii si petarde in randul oamenilor, dar și în rândul animalelor. Sunt un pericol pentru oameni  animale si mediul înconjurător . 

Creat: 2019-12-21

Perioadă Toate țările România
Tot timpul 12363 11888
12 luni 12363 11888

UNIȚI PENTRU EDUCAȚIE

Susținem unitățile particulare de învățământ! Decizia autorităților de a închide toate unitățile de învățământ până în luna septembrie condamnă majoritatea unităților particulare de învățământ la faliment. Părinți, profesori, elevi, solicităm guvernului sprijin pentru susținerea financiară a grădinițelor și școlilor particulare. În spatele instituțiilor particulare sunt oameni care au investit în educație, sunt oameni care au investit în peste 150 000 de elevi și preșcolari care au dreptul să îș

Creat: 2020-04-28

Perioadă Toate țările România
Tot timpul 12214 12072
12 luni 12214 12072

Desfintarea Politiei Locale

Buna ziua. adunam semnaturi pentru desfiintarea Politiei Locale, care functioneaza ca si o politie comunista. Nu au nici o pregatire, incompetenti, inculti, increzuti. Avem Politie, nu mai averm nevoie de mafia primariilor care aduna bani din asa zise parcari ilegale si ridicari auto. Asa ca DESFINTATI politia primariei.!!!! 

Creat: 2011-05-03

Perioadă Toate țările România
Tot timpul 33050 31099
12 luni 12180 11291

Petiție pentru reluarea activității cabinetelor stomatologice

Asociaţia Medicilor Stomatologi cu Practică Privată din România, (A.M.S.P.P.R.), cu sediul în Bucureşti, persoană juridică română în temeiul Sentinţei civile nr. 1822 din 2 iunie 1990, pronunţată de Judecătoria Sector 1 Bucureşti, înregistrată în Registrul Naţional al Asociaţiilor şi Fundaţiilor sub nr. 1323/A/1990, având C.F.: 5330891, contact: amsppr @ dental.ro reprezentată de dr. Marton Panțel, președinte,   Având în vedere că: - activitatea cabinetelor stomatologice este suspendată, ne afec

Creat: 2020-04-26

Perioadă Toate țările România
Tot timpul 11726 11547
12 luni 11726 11547

Petitie pentru ANULAREA Ordinului Ministerului Sanatatii nr. 15/2020 privind (RE)avizarea Saloanelor de Infrumusetare

In numele tuturor colegilor de profesie semnatari ai acestei petitii , solicitam ANULAREA modificarilor legislative introduse prin Ordinul Ministerului Sanatatii nr. 15/2020 pentru modificarea şi completarea  Ordinului MS nr. 1030/2009 privind aprobarea procedurilor de reglementare sanitară pentru proiectele de amplasare, amenajare, construire şi pentru funcţionarea obiectivelor ce desfăşoară activităţi cu risc pentru starea de sănătate a populaţiei. Termenul de aliniere la cerintele impuse de l

Creat: 2020-01-31

Perioadă Toate țările România
Tot timpul 11685 11368
12 luni 11685 11368

Copiii internati in spitale au nevoie de parintii lor

Internarea în spitale a copiilor mai mici de 14 ani,împreună cu unul dintre parinti, este un drept, care NU trebuie încălcat, indiferent de situatiile epidemiologice la nivel național!!! Încălcarea acestui drept în timpul pandemiei, epidemiilor sau în orice alt context este un ABUZ! ➡️Copilul NU este capabil să se îngrijască singur în spital, iar trauma emoțională la care este supus prin separarea de familie are efecte pe termen lung.Condițiile din spitalele ,din Județul Brasov și nu numai, nu o

Creat: 2020-05-20

Perioadă Toate țările România
Tot timpul 11376 10789
12 luni 11376 10789



Facebook