Cele mai populare petiții din ultimele 24 ore

Tot timpul | 24 ore | 7 zile | 30 zile | Ultima lună | Acest an (2019) | 2018 | 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013 | 2012 | 2011

Robert Sighertau - Prim Ministru al României

Cerem domnului Președinte al României : Klaus Werner Johannis sa îl desemneze pe : Robert-Ionatan Sighiartău pentru funcția de Prim-Ministru al României.  Robert-Ionatan Sighiartău Inițiator al propunerii legislative de majorare a alocației de stat pentru copii și autor al unui amendament cu același obiectiv, la dezbaterea proiectului bugetului de stat pe 2019. Amendamentul a fost adoptat de plenul Parlamentului, iar alocația pentru aproape 4.000.000 de copii a fost majorată începând cu april

Creat: 2019-10-10

Perioadă Toate țările România
Tot timpul 698 544
24 ore 1 1

Pentru transparență și corectitudine în alegerile pentru Colegiile Medicilor

Colegiile Medicilor nu sunt reprezentative deoarece modul defectuos în care sunt organizate scade mult participarea la vot. Statutul, Regulamentul organizării alegerilor și activitatea departamentelor și comisiilor nu sunt prezentate public pe site-ul CMR, iar deplasarea pe teren a aleșilor nu este prevăzută. Reprezentarea medicilor este incompletă întrucât Colegiile nu au departament sindical. Alegerile pentru Colegii nu se desfășoară după regulile uzuale pentru toate celelalte alegeri și nu se

Creat: 2019-09-30

Perioadă Toate țările România
Tot timpul 387 373
24 ore 1 1

TRANSPORT GARANTAT in Sacalaz, Beregsau Mare si Beregsau Mic

TRANSPORT GARANTAT in Sacalaz, Beregsau Mare si Beregsau Mic  Asigurarea tuturor elevilor acces la un mijloc de transport in comun pana la unitatea de invatamant Problema abandonului scolar se rezolva prin impunerea unor mijloace de transport atat in Sacalaz, Beregsau Mare cat si in Beregsau Mic. În ședința de Guvern din 9 septembrie 2019, Executivul a aprobat actul normativ pentru continuarea procesului de DECONTARE a navetei elevilor pentru perioada 2019-2023. Practic, decontarea integrală a c

Creat: 2019-09-19

Perioadă Toate țările România
Tot timpul 352 345
24 ore 1 1

Solicitam procedura de admitere la liceu in anul 2021-2022

Elevii care au intrat în clasa pregătitoare, au beneficiat de  un raport la finalul acesteia, apoi au fost supuși unor evaluări naționale în clasele a doua, a patra și a șasea, devenind astfel încă o serie de cobai ai unor experimente efectuate de niște decidenți total dezinteresați de soarta a generații intregi. Legea  Educației în vigoare, respectiv art. 74 - alin. 5: "(5) La finalul clasei a VIII-a, în baza unei metodologii elaborate de Ministerul Educației Naționale, se realizează o evaluare

Creat: 2019-08-11

Perioadă Toate țările România
Tot timpul 36 36
24 ore 1 1

Susțin campania Stop 5G

Pentru a avea o opoziţie constructivă şi eficientă în privinţa stopării extinderii tehnologiei 5G la nivel naţional, avem nevoie de resurse financiare necesare pentru susţinerea Campaniei naţionale de informare şi educare a consumatorilor „Stop 5G”. De aceea facem apel la bunăvoinţa Dvs de a dona o anumită sumă de bani, în conturile de mai jos deschise de Asociatia Pro Consumatori la Banca Comercială Română București, Sucursala Lipscani: RO 10 RNCB0090000565410010, pentru donaţii în lei; RO 21 R

Creat: 2019-08-09

Perioadă Toate țările România
Tot timpul 107 105
24 ore 1 1

Convinge-l pe Damian să candideze pentru Alba Iulia!!!

Vă chemăm alături de noi, "Acțiunea Națională Alba", să dăm un semnal ferm că ne dorim pe dl. Gheorghe Damian primar la Alba Iulia!! Avem nevoie cu toții de o schimbare radicală, din temelii a modului în care se face administrația. Dl Damian a dat o lecție, pentru toată România, despre ce înseamnă adminstrație performantă, eficientă și cu viziune, adică exact ceea ce a lipsit administrației albaiuliene timp de 25 de ani.Prin semnarea aceastei petiții vom da un semnal puternic, care sperăm să-l d

Creat: 2019-08-07

Perioadă Toate țările România
Tot timpul 113 110
24 ore 1 1

Ora „altfel”: materii opționale mai bune pentru copiii noștri

Contribuie și tu la creșterea calității învățământului din România. Semnează pentru materii opționale mai bune în școli, cursuri cu tematici de actualitate din societate, creșterea transparenței informațiilor cu privire la opționale astfel încât elevii și părinții să poată face alegeri în cunoștință de cauză, libertate mai mare pentru profesori în alegerea metodelor de predare și a conținuturilor educaționale și crearea unei platforme de cooperare în domeniul educației! Materiile școlare opțion

Creat: 2019-06-14

Perioadă Toate țările România
Tot timpul 43 43
24 ore 1 1

Statul român are obligația să păstreze alternativa la documentele biometrice

Statul român are obligația să asigure cetățenilor săi posibilitatea de a opta în continuare pentru documente nebiometrice, în speță pentru acte de identitate și pașapoarte nebiometrice, și să garanteze în continuare posibilitatea de a călători în Uniunea Europeană și în lume cu acte nebiometrice. În acest sens, are obligația de a informa Uniunea Europeană că în România există o categorie de cetățeni care refuză de un deceniu categoric orice formă de document biometric, motivând refuzul lor prin

Creat: 2019-06-08

Perioadă Toate țările România
Tot timpul 1270 1184
24 ore 1 1

Confiscarea averilor ilicite

Cred ca toată lumea știe ce înseamnă acest lucru!

Creat: 2019-05-30

Perioadă Toate țările România
Tot timpul 6623 4856
24 ore 1 1

Semnează pentru a cere verificarea situtiatiei voturilor din 26 mai, ale UDMR, de 10 ori mai mare decat populatia maghiară !!!

Situația voturilor pentru ong-ul UDMR, este cel putin dubioasă!  Solicităm organelor abilitate sa verifice modul in care UDMR, a câștigat de pana la 10 ori mai multe voturi față de populația maghiară din acele judete, 24 la număr! 

Creat: 2019-05-28

Perioadă Toate țările România
Tot timpul 9432 7794
24 ore 1 1

Medicamentele expirate trebuie colectate si nimicite corect!

Medicamentele expirate reprezinta o adevarata otrava pentru organismul nostru! Daca sint tinute in casa pot ajunge pe mina copiilor, daca sint consumate pot duce la intoxicatie grava si chiar decese! Ne adresam cu mult respect dar si insistenta catre: Agentia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale din Republica MoldovaMinisterul Sanatatii, Muncii si Protectiei Sociale din Republica MoldovaMinisterul Agriculturii, Dezvoltarii Regionale si Mediului Agentia Naţionale de Sănătate Publică din Repu

Creat: 2019-05-18

Perioadă Toate țările Moldova, Republica
Tot timpul 213 186
24 ore 1 1
Facebook