Efortul, abilitățile şi aptitudinile elevilor la Ed. Plastică, Ed. Muzicală, Ed. Fizică şi la alte discipline trebuie notate, deoarece au criterii de evaluare!

  • Propunerile/amendamentele legate de acest viitor proiect al educației sunt:
1. Rarefierea programei școlare și punerea accentului pe identificarea aptitudinilor elevilor pentru a le da șanse reale pe o piață a muncii în continuă schimbare.
2. Menținerea acordării notelor în loc de Respins/Admis la Arte: Educația Plastică, Educația Muzicală, la Educație Fizică, precum şi la alte discipline pe care le-ar alege ME, deoarece au criterii de evaluare. Acest demers va conduce la discriminarea elevilor cu orientare umanistă. Şansele pentru a primi bursă sau alte beneficii legate de admiterea în liceu/facultate vor fi net diminuate. Nu toți elevii au înclinație pentru profilul real.
3. Solicităm acordarea de calificative (Respins/Admis nu sunt calificative!) pentru toate materiile sau menținerea notării la toate.
Riscul care ar apărea în situația în care s-ar acorda doar la Educație plastică, Ed. Muzicală şi Educație Fizică acel Admis/Respins, ar putea fi ca elevii să refuze să mai frecventeze ora de Educație Fizică (atât de importantă pentru dezvoltarea armonioasă a corpului şi a voinței) sau de Educație Plastică sau Muzicală dacă nu există niciun fel de evaluare fair-play a abilităților la cele două materii.
4. Rarefierea programei şi orientarea/ centrarea pe calitățile şi aptitudinile elevului; de exemplu dacă elevul are preferințe pentru studiul Fizicii, fiecare profesor să adauge în portofoliul său educațional activități de tip proiect în acest sens. Atunci elevul va găsi motivația.
Exemplu practic 1: Dacă e o clasă cu 25 de elevi și 5 au aptitudini spre domeniul Fizicii, atunci ei vor forma grupa care vor studia despre ,,Cercul cromatic” al fizicianului englez, Isaac Newton. Astfel la ora de Educație Plastică ei pot realiza un proiect care va face referire la artă, dar din perspectiva fizicienilor care au studiat cromatica etc. 
Exemplu practic 2: Dacă există o clasă de 25 de elevi și 5 au aptitudini pentru domeniul Literaturii, atunci ei vor forma grupa care va studia despre poeții francezi, români, americani etc. adepți ai ,,Simbolismului”. Astfel la ora de Educație Plastică ei pot realiza un proiect care va face referire la literatura comparată, dar din perspectiva  poeților teoreticieni ai simbolismului etc. 
Exemplu practic 3:  Dacă există o clasă cu 25 de elevi și 5 au aptitudini spre domeniul Educației Fizice, atunci ei vor forma grupa care va studia despre ,,Action painting”  sau abstracție gestuală promovată de Jackson Pollock. Astfel la ora de Educație Plastică ei pot realiza un proiect care va face referire la artă, dar din perspectiva lui Jackson Pollock care a folosit abstracția gestuală ca pe un un stil de pictură direct, dinamic, instinctiv, care presupune spontaneitate în aplicarea culorii. Aceasta este picurată, vărsată și întinsă pe pânză prin gesturi rapide. Adică implică mișcarea, inteligența kinetică etc.
Exemplele pot continua... Sigur, cadrul didactic trebuie să se informeze despre aptitudinile elevului trebuie așadar să-și cunoască elevii, după binecunoscutul îndemn al marelui  iluminist Jean-Jacques Rousseau: ,,Începeți prin a vă cunoaște elevii, căci se pare că nu-i cunoașteți deloc!”
5. Sistemul No Wall School ar fi o soluție pentru noua generație de dascăli și elevi, dar și pentru cei cu mai multă experiență la catedră, deoarece tehnologia oricum trebuie asociată din ce în ce mai mult procesului de învățământ.
6. În învățământul gimnazial aplicarea de calificative la anumite materii conduce spre abia ,,uitatul” sistem comunist de educație când științele sociale, sociologia, psihologia, filozofia au fost scoase în mod deliberat. În Occidentul civilizat, predarea Artelor în facultățile de medicină fac parte din pregătirea de bază, pentru ca medicul să fie pregătit nu doar științific și tehnic, ci și din punct de vedere spiritual, estetic, empatic pentru viitoarea profesie.
7. Evaluarea portofoliilor fizice și virtuale să aibă o pondere de 50% din nota/calificativul la finalul modulelor;
8. Stabilirea clară a modului de lucru în cadrul modulelor din anul școlar 2022-2023.
9. Faptul că nu va mai fi luat în considerare rezultatul celei de-a treia probă de la BAC  (cea cu domeniu la alegere din partea elevului), pentru promovarea acestui examen va conduce la o pregătirea mai slabă a elevilor, un interes mai scăzut pentru domeniul cunoașterii, deci șanse mai puține de a-și descoperi potențiale aptitudini, interese și astfel diminuată șansa la noi oportunități de învățare și nu în ultimul rând la o rată mai mică angajare pe piața muncii.
 
10. Referitor la bursele școlare promovate de Ordinul 3073/2022: se observă o încurajare a atitudinii de asistat social în rândul elevilor, deoarece nu se mai alocă bani suficienți pentru cei care au medii peste 9.50, ci se insistă mult pe protecția socială. Cum îi vom ajuta să fie competitivi într-o societate cu nenumărate provocări în acest sens?
Art 8, alin 1: Bursele de merit se acordă elevilor care au rezultate deosebite la învățătură și se încadrează în cel puțin unul dintre cazurile următoare: În anul școlar anterior a obținut media generală de cel puțin 9,50 și au acumulat cel mult 10 absențe nemotivate pe semestru, cu excepția claselor a V-a și a IX-a.
 
“Bursele se asigură de la bugetul de stat din sume defalcate din taxa pe valoare adăugată, aprobate cu această destinație, prin bugetele locale ale unităților de administrativ teritoriale. Autoritățile administrației publice locale pot suplimenta cuantumul minim garantat în hotărârea de guvern numărul 1094 / 2021 pentru aprobarea cuantumului minim al burselor de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social pentru elevii din învățământul preuniversitar de stat, cu frecvență care se acordă în anul școlar 2021 – 2022, din bugetele proprii ale acestora. Din păcate, autoritățile locale nu pot sau nu au capacitatea de a aloca din bugetul propriu acești bani. Trebuie revizuit acest aspect.  (Acum legea cere 9.50, dar SURPRIZĂ, nu sunt bani alocați, cuantumul minim alocat chiar este minim.)
 
11. Propun să ne orientăm procesul de învățare-predare-evaluare mai intens pe Project Based Learning. Cere implicare, se poate lucra în echipe, coordonate de mai mulți profesori, se pot crea echipe mixte, în care să aibă un rol și un expert extern, din mediul privat, sigur cu plan de lucru adaptat. 
12. Recomandarea primită de elev la sfârșitul ciclului de învățământ să poată fi realizată de orice profesor în care elevul are încredere sau deschidere. Uneori dirigintele sau consilierul școlar nu are acces la toate manifestările sau realizările acestuia. Și nici nu e posibil ca doi oameni să cunoască totul despre toți cei 25-30 de elevi dintr-o clasă. Fiecare dascăl trebuie implicat, (,,responsabilizat”) în acest proces. De exemplu, dacă elevul are performanțe la Fizică, doar profesorul de Fizică ar fi cel mai indicat să scrie recomandarea pentru acest elev, dacă are la Arte, profesorul de Educație Plastică, dacă performează la Educație Fizică, domnul profesor de Fizică are cel mai greu cuvânt etc.
 
Dezechilibrul acesta între a crea iluzia unor materii mai importante și mai puțin importante ca relicvă a erei de mult apuse trebuie redus sau reechilibrat. Elevul trăiește într-o societate în continuă schimbare, în care el are un rol diminuat sau exacerbat când e vorba de reformă educațională.
 
Cu deosebită considerație, aștept și știu că putem schimba prin unele amendamente care uneori au o tentă ușor acidă aceste propuneri legislative așteptate de 33 de ani!

Semnează această petiție

Prin semnătura mea, autorizez Diane Popa să predea informațiile pe care le furnizez în acest formular celor care au autoritate în ceea ce privește această chestiune.


SAU

Veți primi un e-mail cu un link pentru a vă confirma semnătura. Pentru a vă asigura că primiți mesajele noastre email, vă rugăm să includeți info@petitieonline.com în lista de adrese sau lista expeditorilor agreați.

Vă rugăm să rețineți că nu puteți confirma semnătura dvs. răspunzând la acest mesaj.




Publicitate plătită

Vom aduce această petiție la cunoștința a 3000 persoane.

Aflați mai multe informații...

Script executed with success this is not html: Array ( [type] => 2 [message] => Trying to access array offset on value of type null [file] => /home/petitions/public_html/sign_petition.php [line] => 31 )