Suspendarea campaniei de vaccinare anticovid a copiilor❗

Apelul societății civile

 SCRISOARE DESCHISĂ

 În atenția :

Guvernului României

Ministerului Sănătății

Ministerului Educației

CNCAV 

ANMDM 

 

       Semnatarii acestei scrisori și petiții vă solicită, privind cu îngrijorare asupra intențiilor de a organiza "Maratonul vaccinării copiilor" pe data de 1 iunie, precum și în viitorul apropiat, să abordați cu precauție și rezervă administrarea vaccinurilor la copii, în sensul în care aspectele relevante privind numărul cazurilor înregistrate, rata contagiozității virusului Sars-cov2, rata mortalității infantile datorată coronavirusului, precum și lipsa unor studii de impact pe termen mediu și lung asupra sănătății fizice suficient derulate pe segmentul de vârstă sub 18 ani după administrarea vaccinurilor, mai ales că există solicitări similare de amploare pe teritoriul european, dar și în SUA, ca urmare a luării de poziție a unor reputați medici specialiști, pediatri, părinți, avocați, juriști și jurnaliști.

 

  Din aceste considerente, analiza cazurilor de infectare cu virusul Sars-cov2 de la debutul pandemiei pe teritoriul României ne prezintă faptul că, pe segmentul de vârstă 0-9 ani s-au înregistrat 2% din totalul cazurilor, iar pe segmentul de vârstă 10-19 ani s-au înregistrat 4% din numărul total al cazurilor, ceea ce semnifică că grupa de vârstă 0-19 ani nu reprezintă, sub nicio formă, o categorie de risc și nu derivă, deci, necesitatea sau iminența administrării vaccinării covid pe acest segment.

 

https://datelazi.ro/embed/varsta?fbclid=IwAR2j84XpybX6jeyM45KBbYEI5kGKAmpJ8GjWUD8FIn4AdZkjD6l3bqQkzY0

 

  Cu atât mai relevant este faptul după începerea școlii, până în 20 mai 2021, doar un număr de 270 elevi din totalul de 2,7 milioane prezenți, adică un procent de 0,01% s-a infectat, ceea ce relevă din nou faptul că numărul infectărilor în rândul copiilor și adolescenților este nesemnificativ, neimpunându-se imunizarea prin vaccinare. 

 

https://www.libertatea.ro/stiri/sorin-cimpeanu-avem-270-de-elevi-infectati-din-totalul-celor-peste-27-milioane-care-au-putut-merge-la-scoala-3563411

 

  La nivel european există deja depusă o asemenea scrisoare, editată de reputați oameni de știință și doctori din UK, către MHRA- Agentia de autorizare a medicamentelor și produselor medicale din care cităm mai jos și o redăm integral în link-ul atașat . Se remarcă, în cuprinsul ei profunda îngrijorare a acestora referitor la analiza beneficiu/risc efectuată în cazul efectelor adverse înregistrate la vaccinarea copiilor si necunoasterea pe termen mediu și lung a efectelor asupra sănătății copiilor. 

 

https://www.telegraph.co.uk/news/2021/05/18/vaccine-roll-children-faces-backlash/

 

"Open Letter from UK doctors: Safety and Ethical Concerns Surrounding COVID-

19 Vaccination in Children to Dr June Raine, Chief Executive, MHRA

 

We wish to notify you of our grave concerns regarding all proposals to administer 

COVID-19 vaccines to children. Recently leaked Government documents suggested 

that a COVID-19 vaccine rollout in children over 12 years old is already planned for 

September 2021, and the possibility of children as young as 5 years old being 

vaccinated in the summer in a worst-case scenario.

 

We have been deeply disturbed to hear several Government and SAGE representatives 

calling in the media for the COVID -19 vaccine rollout to be “turning to children as fast as 

we can”.

 Teaching materials circulated to London schools contain emotionally loaded qCuestions and inaccuracies. 

 In addition, there has been disturbing language used by teaching union leaders, implying that coercion of children to accept the COVID-19 vaccines through peer pressure in schools was to be encouraged, despite the fact that coercion to accept a medical treatment is against UK and International Laws and Declarations.

Rhetoric such as this is irresponsible and unethical, and encourages the public to demand the vaccination of minors with a product still at the research stage and about which no medium- or long-term effects are known, against a disease which presents no material risk to them. A summary of our reasons is given below and a more detailed fully referenced explanation is available.

 

Risks and benefits in medical treatments

VFaccines, like any medical treatment, come with varied risks and benefits. 

Therefore, we must consider each product, individually, on its merits, and specifically for

which patients or sections of the population is the risk/benefit ratio acceptable. For 

COVID-19 vaccines, the potential benefits are clear for the elderly and vulnerable,

however, for children, the balance of benefit and risk would be quite different. We are 

raising these concerns as part of an informed debate, which is a vital part of the proper, 

scientific process. We must ensure that there is no repeat of any past tragedies which 

have occurred especially when vaccines are rushed to market. For example, the swine flu 

vaccine, Pandemrix, rolled out following the pandemic of 2010, resulted in over one 

thousand cases of narcolepsy, a devastating brain injury, in children and teenagers, before 

being withdrawn.

 Dengvaxia, a new vaccine against Dengue, was also rolled out to 

children ahead of the full trial outcomes, and 19 children died of possible antibody-

dependent enhancement (ADE) before the vaccine was withdrawn.

We must not risk a 

repeat of this with the COVID-19 vaccines, which would not only impact on the children 

and families affected, but would also have a hugely damaging effect on vaccination 

uptake in general.

No medical intervention should be introduced on a ‘one size fits all’ basis, but instead 

should be fully assessed for suitability according to the characteristics of the age cohort and of the individuals concerned, weighing up the risk versus benefit profile for each cohort and the individuals within a group. This approach was outlined last October, by the 

head of the Government Vaccine Task Force, Kate Bingham, who said “We just need to 

vaccinate everyone at risk. There’s going to be no vaccination of people under 18. It’s an 

adult-only vaccine, for people over 50, focusing on health workers and care home workers

SeOpen Letter from UK doctors: Safety and Ethical Concerns Surrounding COVID-

19 Vaccination in Children to Dr June Raine, Chief Executive, MHRA

We wish to notify you of our grave concerns regarding all proposals to administer 

COVID-19 vaccines to children. Recently leaked Government documents suggested 

that a COVID-19 vaccine rollout in children over 12 years old is already planned for 

September 2021, and the possibility of children as young as 5 years old being 

vaccinated in the summer in a worst-case scenario."

 

  De asemenea, o altă scrisoare deschisă există și în SUA, alături de o petiție în acest sens ce a strâns peste 1 milion de semnături, prin care doctori americani solicită oprirea autorizării vaccinurilor pentru copii, având în vedere că există o crestere exponențială a cazurilor de efecte adverse asupra sănătății copiilor și un risc zero în fața virusului Sars-cov2, de fapt.

 

https://www.lifesitenews.com/news/frontline-doctors-file-motion-to-stop-fda-authorization-of-covid-vaccines-for-children?utm_source=top_news&utm_campaign=standards34

 

   Se pare că intenția de autorizare provizorie a vaccinurilor COVID-19 pentru copii va crea multe reacții negative: 

 

  La 18 mai 2021, în contextul în care se așteaptă ca vaccinurile COVID-19 pentru copiii cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani să obțină autorizarea din partea autorității europene de reglementare în domeniul medical, au fost transmise notificări privind răspunderea pentru vătămări și decese ale copiilor cauzate de vaccinuri către toți deputații din Parlamentul European. (inclusiv cei români)

 

Notificarea are urmatorul continut, la care sunt atasate o serie de inscrisuri: 

 

”Prezenta notificare de răspundere v-a fost SERVITĂ personal.

 

Puteți fi tras la răspundere personal pentru vătămările și decesele cauzate de LEGISLAȚIA, care este concepută pentru a constrânge acceptarea pe scară largă a VACCINĂRII EXPERIMENTALE a copiilor. Dacă veți continua să acționați în sprijinul unei astfel de LEGISLAȚII și dacă nu veți lua nicio măsură pentru a atenua acțiunile dvs. anterioare de sprijinire a unei astfel de LEGISLAȚII, puteți fi tras la răspundere personal pentru vătămările și decesele rezultate.

 

Îmbolnăvirile grave și decesele la copii și adulți tineri cauzate de SARS-CoV-2 sunt extrem de rare. Este absurd să se pretindă că orice măsură poate sau va proteja împotriva unui pericol care nu există. Afirmațiile conform cărora aceste vaccinuri experimentale induc producerea de anticorpi protectori sunt fundamental eronate. Anticorpii din sânge nu pot împiedica pătrunderea virusurilor transmise prin aer în celulele tractului respirator inferior. Se știe, de asemenea, că anticorpii IgA secretori nu sunt capabili să prevină eficient pneumonia virală. Efectele adverse severe apar cu o frecvență ridicată în urma aplicării tuturor agenților pe bază de gene. Copiii s-au alăturat deja listei tragice de victime.

 

Documentele sunt atașate ca anexe și ca părți integrante ale prezentei notificări de răspundere: Scrisoarea deschisă urgentă a medicilor și oamenilor de știință adresată Agenției Europene pentru Medicamente cu privire la preocupările legate de siguranța vaccinului COVID-19; Răspunsul Agenției Europene pentru Medicamente către Doctors for Covid Ethics; Doctorii și oamenii de știință acuză autoritatea de reglementare medicală că minimalizează pericolele vaccinului COVID-19; Scrisoarea de replică adresată Agenției Europene pentru Medicamente de către Doctors for Covid Ethics; Semnatarii Doctors for Covid Ethics; Vaccinurile COVID: Necesitate, eficacitate și siguranță.

 

În plus, puteți fi considerat personal responsabil pentru sprijinirea CRIMELOR ÎMPOTRIVA UMANITĂȚII, definite ca fiind acte comise în mod intenționat ca parte a unei politici generalizate sau sistematice, îndreptate împotriva civililor, comise în scopul promovării unei politici de stat.

Vă rugăm să răspundeți la prezenta NOTIFICARE DE RESPONSABILITATE în termen de 14 zile de la DATA NOTIFICĂRII la adresa:

 

DOCTORI PENTRU ETICA COVIDIANĂ Doctors4CovidEthics@protonmail.com

 

Cc: Rechtsanwaltskanzlei Dr. Reiner Fuellmich”

 

https://doctors4covidethics.medium.com/notice-of-liability-for-harm-and-death-to-children-served-on-all-members-of-the-european-parliament-fe42ffdbf400

 

De asemenea, în Germania, reprezentanta Asociației Pediatrice Germane recomandă prudență în autorizarea de urgență a vaccinurilor pentru copii. Ei au imunitatea bună, nu le trebuie imunitatea artificiala.

https://www.zeit.de/zustimmung?url=https%3A%2F%2Fwww.zeit.de%2Fgesundheit%2F2021-05%2Fcorona-impfung-kinder-jugendliche-stiko-jens-spahn-schule-vorerkrankungen-faq

 

https://doctors4covidethics.medium.com/rebuttal-letter-to-european-medicines-agency-from-doctors-for-covid-ethics-april-1-2021-7d867f0121e

 

In romana cu google translate: https://translate.google.com/translate?sl=en&tl=ro&u=https://doctors4covidethics.medium.com/rebuttal-letter-to-european-medicines-agency-from-doctors-for-covid-ethics-april-1-2021-7d867f0121e

 

Si asta pare intresanta: https://doctors4covidethics.medium.com/doctors-and-scientists-write-to-the-european-medicines-agency-warning-of-covid-19-vaccine-dangers-edfebb0419a7

 

In romana cu google translate: https://translate.google.com/translate?sl=en&tl=ro&u=https://doctors4covidethics.medium.com/doctors-and-scientists-write-to-the-european-medicines-agency-warning-of-covid-19-vaccine-dangers-edfebb0419a7

 

Vedeti ca au atasat si o analiza risc-beneficiu vaccin, cu referinte de specialitate: https://odysee.com/@Doctors4CovidEthics:d/Vaccine_Risk-Benefit:9, conform căreia concluzionează: ”Prin urmare, calculul risc-beneficiu este clar: vaccinurile experimentale sunt inutile, ineficiente și periculoase. Actorii care autorizează, constrâng sau administrează vaccinarea experimentală COVID-19 expun populațiile și pacienții la riscuri medicale grave, inutile și nejustificate.”

  https://qd4doctors4covidethics.medium.com/notice-of-liability-for-harm-and-death-to-children-served-on-all-members-of-the-european-parliament-fe42ffdbf400x

 

Alte informații utile, studii pe domeniu:

 

https://m.activenews.ro/stiri/93-de-medici-israelieni-avertizeaza-Nu-folositi-vaccinul-Covid-19-pe-copii.-Credem-ca-nici-macar-o-mana-de-copii-nu-ar-trebui-sa-fie-pusa-in-pericol-prin-vaccinarea-in-masa-impotriva-unei-boli-care-nu-este-periculoasa-pentru-ei-166967

 

https://www.telegraph.co.uk/news/2021/05/18/vaccine-roll-children-faces-backlash/

 

https://www.nbcnews.com/news/us-news/confusing-rules-loopholes-legal-issues-college-vaccination-plans-are-mess-n1267981

 

https://www.lifesitenews.com/news/frontline-doctors-file-motion-to-stop-fda-authorization-of-covid-vaccines-for-children?utm_source=top_news&utm_campaign=standards34

 

https://www.lifesitenews.com/news/its-reckless-to-vaccinate-children-for-covid-19-former-hhs-coronavirus-advisor

 

https://m.activenews.ro/stiri/%E2%80%9EExtinderea-vaccinarii-la-copii-este-un-lucru-CARE-NU-TREBUIE-SA-SE-INTAMPLE.-Consecintele-pot-fi-deosebit-de-grave-Apelul-unui-medic-pediatru-catre-ministrul-Sanatatii-166963

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/sanatate/cand-ar-putea-incepe-vaccinarea-anti-covid-a-copiilor-peste-12-ani-in-romania-si-cum-se-va-derula-precizarile-lui-valeriu-gheorghita-1519287

 

https://www.dw.com/ro/decizie-dificil%C4%83-vaccinul-anti-covid-19-pentru-copii-%C5%9Fi-tineri/a-5754065

În concluzie, solicităm analiza oportunității suspendarii campaniei de vaccinare covid a copiilor, având în vedere cele enumerate mai sus și ținând cont de faptul ca exista solicitare depusa la nivel european si american de stoparea autorizarii acestor vaccinuri.

Solicităm și organizarea urgentă a unei dezbateri publice cu specialiști invitați si reprezentanți ai societății civile pentru a argumenta dpdv. juridic si medical daca sunt suficiente informații despre efectele adverse ale vaccinurilor pentru copii si siguranța pe care acestea le pot oferi unui segment de vârstă care nu este decât în mică măsură afectat contactării și transmiterii virusului Sars-cov2. 


Eugenia M. Neatu    Contactați autorul petiției

Semnează această petiție

Prin semnătura mea, autorizez Eugenia M. Neatu să predea informațiile pe care le furnizez în acest formular celor care au autoritate în ceea ce privește această chestiune.


SAU

Veți primi un e-mail cu un link pentru a vă confirma semnătura. Pentru a vă asigura că primiți mesajele noastre email, vă rugăm să includeți info@petitieonline.com în lista de adrese sau lista expeditorilor agreați.

Vă rugăm să rețineți că nu puteți confirma semnătura dvs. răspunzând la acest mesaj.




Publicitate plătită

Vom aduce această petiție la cunoștința a 3000 persoane.

Aflați mai multe informații...