PENSII DE SERVICIU PENTRU FUNCTIONARII PUBLICI
Foarte important
2016-07-18 10:22:39Dragi colegi,
Am reusit sa facem un mare pas inainte: proiectul nostru de lege referitor la acordarea de Pensii de serviciu pentru functionarii publici a fost depus la Parlament, la comisia de specialitate, cu ajutorul unor parlamentari brasoveni. Avem sprijinul sindicatelor si al unor organizatii ale societatii civile. Credem cu tarie ca putem avea castig de cauza intrucat nu cerem privilegii si nici pensii speciale : cerem recunosterea statutului de functionari publici prin acordarea, de catre angajatorul nostru, la pensia de limita de varsta, a unei mici recompense, ca rezultat al servicului prestat in slujba statului, cu salarii modeste si fiind supusi unui regim strict de interdictii si incompatibilitati. Urmeaza parcurgerea procedurilor parlamentare, cu siguranta in legislatura urmatoare. Cu totii trebuie sa punem umarul la aceasta initiativa, fiecare cu ce poate: cu semnaturi, cu informarea colegilor si cunoscutilor, cu discutii cu parlamentarii din fiecare judet etc. Trebuie sa tinem aproape de sindicate, de societatea civila, de actualii si de viitorii parlamentari si sa convingem societatea ca meritam acest lucru. Numai prin eforturi comune vom reusi! Avem nevoie de cat mai multe semnaturi pe petitie!
Cu multa speranta si incredere,
Initiatorii
Ioan Pamparau Brasov
Intalnirea de la Brasov
2016-06-21 11:55:26
1. La intalnirea de la Brasov din 10 iunie 2016 au participat reprezentanti ai functionarilor publici din judetele Arges, Bacau, Buzau, Prahova, Covasna si Brasov.
2. Au fost prezenti domnii Vasile Marica, liderul Aliantei Federative a Sindicatelor Functionarilor Publici " SED LEX si Constantin Buzoiu, presedintele Federatiei Nationale a Sindicatelor Muncii si Protectiei Sociale, alaturi de reprezentanti ai structurilor locale ale confederatiilor CNSLR-FRATIA si BNS.
3. Discutiile au inceput cu propunerea de promovare a unei Legi de salarizare unitara a functionarilor publici pornind de la realitatea ca exista o diversitate mare de bugetari si ca o lege care sa reglemeteze unitar salarizarea tuturor este, practic, greu de realizat, fapt devedit de realitate. De aceea cea mai buna solutie ar fi ca pentru fiecare familie bugetara, inclusiv pentru functionarii publici, sa fie adoptate legi de salarizare specifice, avand la baza criterii de ierarhizare cuantificabile, unitare si proprii domeniului reglementat.
4. A fost dezbatuta problema sustinerii proiectului de modificare a legii pensiilor si de acordare a Pensiilor de serviciu pentru functionarii publici pecum si includerea acestei initiative in proiectul strategiei de dezvoltare a functiei publice in perioada 2016-2020.
Principalele concluzii ale intalnirii au fost urmatoarele:
- Se impume o mai intensa promovare in mediul social si politic a celor doua initiative, atat in perioada premergatoare alegerilor generale si, in special, dupa instalarea noului Parlament.
- Este necesara unitatea si solidaritatea TUTUROR functionarilor publici din Romania in jurul acestor deziderate.
- Trebuie ca in fiecare jutet si in toate institutiile publice , in mass-media, sa fie cunoscute si promovate aceste idei de catre liderii sindicali, reprezentantii salariatilor si de fiecare functionar public in parte. Justetea argumentelor noastre si capacitatea de persuasiune trebuie sa convinga mediul social – politic , in general reticent la asemenea initiative, despre necesitatea adoptarii lor.
- Sindicatelor reprezentative ale functionarilor publici acorda si va acorda in continuare sprijin sustinut in materializarea acestor initiative.
- Este necesar ca acest tip intalniri si dezbateri publice sa fie initiate si organizate constant la nivel local, judetean sau regional, fiind foarte utile ca schimb de idei si cunoastere reciproca.
Dragi prieteni, 6000 de semnaturi reprezinta un inceput, 80.000 sau 100.000 de semnaturi pe petitie, ar putea sa insemne rezolvarea problemei. A fost concluzia principala si unanima a intalnirii de la Brasov
ESTE, SA RECUNOASTEM, O MARE PROVOCARE SI UN TEST DE SOLIDARITATE. MERITA SA INCERCAM.
Multumim si le suntem recunoscatori tuturor participantilor si invitatilor care s-au deplasat la Brasov.
Initiatorii
Ioan Pamparau Brasov
dezbatere publica
2016-06-08 14:18:02Vineri, 10 iunie 2016 va avea loc la complexul ARO PALACE din Brasov o dezbatere pe tema pensiilor de serviciu pentru functionarii publici, la care vor participa lideri sindicali din institutii publice din tara, sefi de federatii sindicale din domeniu si reprezentanti ai principalelor confederatii sindicale. Printr altele, se vor face propuneri pentru completarea Proiectului "Starategiei privind dezvoltarea functiei publice 2016-2020", elaborarea "Legii salarizarii functionarilor publici" (nu a tuturor bugetarilor!) si modificarea legii pensiilor prin introducera pensiilor de serviciu pentru functionarii publici. Va vom tine la curent cu detalii legate de aceasta consfatuire. Continuam stangerea de semnaturi.
Initiatorii
Ioan Pamparau Brasov
stadiul demersului
2016-05-06 18:17:59Dragi prieteni,
Vrem sa va aiguram ca initiativa noastra nu a fost abandonata. Mergem inainte. Avem vesti noi; am reusit sa contactam mai multi parlamentari care s-au aratat interesati de idea noastra si ne-au promis sprijinul. Si sindicatele functionarilor publici sunt alaturi de noi. Cred ca sunteti convinsi ca nu este usor sa reusim in demersurile noastre, insa nu este nici imposibil. Avem nevoie de cat mai multe semnaturi. Numai impreuna si daca vom fi mult mai multi, vom reusi. Indemnati prietenii si cunoscutii sa semneze, in continuare, petitia noastra. Va multumim ca sunteti alaturi de noi.
Initiatorii 06.05.2016
Ioan Pamparau Brasov
bilant la 30 zile
2015-12-02 19:09:45Am strans intr-o singura luna peste 4200 de semnaturi. Mergem mai departe;suntem peste 100.000 de functionari publici care isi cunosc foarte bine interesele legitime. Continuam acum prin extinderea grupului de initiativa, in vederea obtinerii sprijinului sindicatelor, a organizatiilor societatii civile si a personalitatilor vietii publice centrale si locale. De aceea avem, in continuare, nevoie de sprijinul dvs. pentru identificarea acestora si obtinerea acceptului lor de a face parte din grupul de initiativa. Lista deschisa a membrilor grupului de initiativa o puteti vizualiza in finalul scrisorii anexate textului Petitiei. Toti cei care au propuneri concrete in acest sens, cei care pot contribui la elaborarea unui proiect solid si coerent de modificare a legii pensiilor, care ne pot ajuta intr-un fel sau altul ori doresc sa faca parte din acest grup, ne pot contacta la adresa de corespondenta ioanpamparau@gmail.com. Nu uitati sa vorbiti tuturor despre aceasta Petitie. Adunarea de semnaturi continua. Va multumim.
Initiatorii
Dragi prieteni,
Vrem sa va aiguram ca initiativa noastra nu a fost abandonata. Mergem inainte. Avem vesti noi; am reusit sa contactam mai multi parlamentari care s-au aratat interesati de idea noastra si ne-au promis sprijinul. Si sindicatele functionarilor publici sunt alaturi de noi. Cred ca sunteti convinsi ca nu este usor sa reusim in demersurile noastre, insa nu este nici imposibil. Avem nevoie de cat mai multe semnaturi. Numai impreuna si daca vom fi mult mai multi, vom reusi. Indemnati prietenii si cunoscutii sa semneze, in continuare, petitia noastra. Va multumim ca sunteti alaturi de noi.
Initiatorii 06.05.2016
Ioan Pamparau Brasov