6% din PIB pentru Educație și manuale noi pentru elevi.

Legea Educației Naționale prevede, înca din 2011, la Art. 8,  alocarea a cel puțin 6% din PIB pentru Educație, dar acest procent nu s-a alocat niciodată. Sumele au oscilat între 2% si 4%, fiind insuficiente pentru dotarea școlilor existente, construirea altora și cumpărarea de manuale noi pentru elevi. Cele vechi, la clasele gimnaziale, se tot recuperează de 6 ani, iar Guvernul asigură numai 10% manuale noi pe an.

Manualul nou constituie un standard de igienă, respectat în țările civilizate, dar este și o formă de respect pentru elevi, care sunt viitorul țării. Asa cum îi respectăm, așa ne vor respecta!

Educaţia de calitate are nevoie de sprijin, de investiţii inteligente şi urgente! Elevi, părinţi şi preofesori suntem uniţi pentru a susţine respectarea Legii Educaţiei!

Solicităm Guvernului României să prevadă, în Bugetul pe 2017, 6% din PIB pentru Educație, pentru a putea respecta standardele de civilizație!

Educaţia în primul rând!

Asociaţia VOCEA ŞCOLII


Asociaţia VOCEA ŞCOLII    Contactați autorul petiției