Wikidemocratie, pentru a scapa tara de hoti

Până în prezent, am experimentat doar democrația reprezentativă, aceea în care un grup restrâns de oameni, precum Parlamentul și Guvernul, decideau în numele poporului. S-a dovedit că o asemenea „democrație” a eșuat, prin corupție. Orice om, ajuns acolo sus, va fi ori mituit, ori amenințat.

A venit vremea să propunem altceva. Nu ne mai putem baza pe un grup restrâns de oameni, ci trebuie să valorificăm întreaga populație în procesul de propunere, votare și aplicare a legilor. Într-un asemenea sistem nu mai este nevoie de Parlament, căci putem să parlamentăm noi destul până iese o lege bună. Și s-a demonstrat științific că mulțimea în număr mare decide mai bine decât un grup restrâns de specialiști. 

Așadar, este nevoie de un sait oficial cu sursă deschisă, plătit din banii contribuabilului, un sait foarte sigur și bine conceput, în genul Wikipediei, în care cetățenii să poată propune și vota legile, iar Guvernul să fie obligat să le pună în aplicare. Cu această ocazie nu ar mai fi nevoie nici de Ordonanțe de Urgență, căci orice urgență s-ar impune ar duce la consultarea populației în timp util prin acel sait.

Votarea s-ar putea face prin intermediul unui token pentru siguranța votului, dar, desigur, acestea sunt chestiuni tehnice pe care le pot rezolva ușor tehnicienii.