Spune NU construirii de biserici in Parcul Natural Bucegi

Prin legalitatea discutabilă a unor avize acordate de către diferite foruri de decizie, s-au distrus și se vor distruge în continuare monumente ale naturii.
Trebuie să spunem STOP acestor abuzuri !

 

În ziua de 13 septembrie 2014, pe Platoul Bucegi s-au oficiat Acatistul Sfintei Cruci în ajunul sărbătorii Înălţării Sfintei Cruci de a doua zi (14 septembrie) şi o slujbă de pomenire a eroilor neamului românesc la împlinirea a 100 de ani de la începutul primului război mondial (1914), eveniment pentru care Arhiepiscopia Bucureştilor a obținut avizul favorabil numărul 10.424/11.09.2014 din partea Administraţiei Parcului Natural Bucegi, inclusiv pentru accesul auto şi pentru amplasarea provizorie a unui cort în formă de biserică, fără fundaţie, aşa cum prevede legea nr. 50/1991.

O biserică din zid care va fi construită pe Platoul Bucegi. Până în prezent au fost obținute terenul în folosință gratuită  în suprafaţă de 3000 mp din partea Consiliului local al oraşului Buşteni prin hotărârea nr. 3341/2012 şi avizul favorabil de construire a noului locaş de cult nr. 3/martie 2014 din partea Consiliului Ştiinţific al Parcului Natural Bucegi. De asemenea, s-a întocmit Planul Urbanistic Zonal (PUZ), care a fost înaintat spre aprobare Consiliului Judeţean Prahova.

După aprobarea PUZ –ului, va fi realizat proiectul pentru autorizarea viitorului locaş de cult şi va fi întocmită documentaţia tehnică pentru obţinerea autorizaţiei de construire, conform legislaţiei în vigoare.
După aceea Arhiepiscopia Bucureştilor va începe construirea bisericii de pe Platoul Bucegi.

Sursa: http://basilica.ro/stiri/barhiepiscopia-bucurestilor-actioneaza-legal-pe-platoul-bucegib_20433.html

 

Hai să convingem Consiliul Județean Prahova să NU aprobe acest Plan Urbanistic Zonal !

Prin adresa nr. 5545/21.07.2014, APM Prahova a comunicat Arhiepiscopiei Bucureștilor, cu motivații, faptul că proiectul ”PUZ introducere în intravilan cu schimbare de destinație în vederea construirii unui lăcaș de cult și trecere în domeniul public cu schimbare de categorie de folosință teren în suprafață totală de 3957 mp”,nu poate fi aprobat din punct de vedere al protecţiei mediului. Dar ei tot vor sa o construiasca . LEGEA  nu-i lege pentru toti ?

Spune NU construirii de noi biserici in Parcul Natural Bucegi ! 

Alătură-te apelului nostru și semnează această petiție !
 
 
 
 
NU RASPUNDETI INCERCARILOR DE ESCROCARE, NU SE STRANG BANI PENTRU NIMIC !

Petre Cristin Adrian    Contactați autorul petiției

Adresa dvs. de email nu va fi publicată pe site-ul nostru. Cu toate acestea, autorul petiției va putea vedea toate informațiile furnizate în acest formular.

Veți primi un e-mail cu un link pentru a vă confirma semnătura. Vă rugăm să verificați inbox (și folderul pentru mesaje nedorite).
Facebook