MEMORANDUMUL DE LA NEAMT - APEL DESCHIS PENTRU ISTORIE

 Președintelui României, Domnul Klaus Johannis

Primului Ministru al României, Domnul Victor Viorel Ponta

țPreședintelui Camerei Deputaților, Domnul Valeriu Zgonea

Președintelui Senatului, Domnul Călin Popescu Tăriceanu    

 

MEMORANDUMUL DE LA NEAMȚ sau APEL DESCHIS PENTRU REDAREA LOCULUI CUVENIT ISTORIEI ÎN SISTEMUL DE EDUCAȚIE DIN ROMÂNIA

 

În mileniul al treilea omenirea, și noi, locuitorii continentului european suntem martorii unor importante transformări, care ne marchează inexorabil viața, inclusiv pe cea a tinerei generații.  În epoca globalizării și a apartenenței la marea familie a Uniunii Europene, s-ar putea crede în mod simplist că omul  rătăcit în Univers, ar putea trăi oriunde, fără a fi influenţat de meleagurile natale. Asta ar echivala  cu pierderea identităţii proprii și naționale. Nu este nimic exagerat în acest avertisment, deoarece fiecare om este  produsul civilizaţiei în care a apărut. El poartă „sigiliul” locului în care s-a născut. Conştient sau nu  de această determinare, omul simte şi acţionează în funcţie de aceasta.

Începând cu anul 2000, cu precădere, în România, ieșită deloc ușor din perioada comunistă, se manifestă o criză profundă de identitate naţională, care se repercutează asupra sistemului de valori, la care tinerii se raportează. Această criză are drept consecinţă negativă lipsa de implicare a tinerilor în viaţa societăţii,  absența responsabilizării sociale și pericolul deznaţionalizării, cauzat de defăimarea statului român. Sistemul educațional românesc este afectat de o criză sistemică, marcată, între altele, și de marginalizarea permanentă a istoriei ca disciplină de studiu în școală, ce a devenit o permanență a ultimului sfert de veac. Aceasta se manifestă prin:

1.    Reducerea drastică a numărului de ore de istorie la clasă, fapt care împiedică formarea şi dezvoltarea conştiinţei naţionale la elevi. România, membru al Uniunii Europene din anul 2007, este singurul stat membru, conform statisticilor publicate de către Consiliul Europei, rețeaua EURYDICE, Asociația Europeană a Profesorilor de Istorie – EUROCLIO, în care elevii învață în medie 1 oră de istorie  pe săptămână, în timp ce în celelalte state membre UE în planurile – cadru sunt prevăzute între 2-4 ore la istorie.  

2.    Lipsa finanţării necesare unei logistici adecvate lecţiilor cu caracter aplicativ şi la standarde de calitate (de exemplu: absenţa cabinetelor de istorie, materiale didactice perimate sau insuficiente, dotarea cu mijloace moderne inexistentă, ş.a.).  

3.    Absenţa motivaţiei persoanelor implicate în procesul educaţional pentru asigurarea tranziţiei de la orele teoretice de istorie, la activităţi cu caracter practic şi formativ. Astfel, subfinanţarea sistemului şi numărul redus de ore nu susţin vizitele de studiu, cercetarea istoriei locale, vizitele la muzee şi obiective istorice, crearea de materiale didactice inovative, auxiliare, sprijinirea iniţiativelor de învăţare activă prin teatru istoric, activităţi specifice cercurilor/cluburilor de istorie).  

4.    Dificultatea elevilor de a obţine performanţe şcolare, ca urmare a motivaţiei mai sus menţionate.  

5.    Tânăra generaţie s-a format în umbra acestor carenţe educaţionale, ce au provocat consecinţe devastatoare asupra sentimentului patriotic al apartenenţei la naţiunea română şi la distorsionarea conştiinţei naţionale.  

6.    Formarea profesională a dascălilor a avut de suferit ca urmare a ofertei de şcolarizare excesive, la nivel universitar, fără criterii evidente de selecţie.  

7.    În condițiile scăderii permanente în ultimii 15 ani și respectiv drastică a nivelului calităţii în educaţie, istoria în școală este responsabilă de formarea unei culturi generale consistente, despre lume şi viaţă, fapt  evident ignorat de factorii decidenţi din politicile educaţionale din România, în ciuda apelurilor insistente adresate de către Academia Română, facultățile de istorie ale Universităților din București, Iași, Cluj Napoca, asociațiile profesionale ale cadrelor didactice de specialitate,  sindicate, organizații nonguvernamentale, etc.  

Ca atare, se impune cu acuitate ca procesul educațional din România să creeze premisele educaţiei pentru conştiinţa apartenenţei la un popor cu o istorie remarcabilă, stima de sine şi stima faţă de valorile perene româneşti, care au creat condiţiile pentru rezistenţa în faţa oricăror vicisitudini istorice.  

Noi, participanții la Conferinţa internaţională „Istoria românilor şi criza identităţii naţionale. Memorandum-ul de la Neamţ”, 10-12 septembrie 2015,  provenind din mediul academic, universitar, preuniversitar, nonguvernamental, guvernamental, din cadrul asociațiilor profesionale ale profesorilor de istorie din România şi Republica Moldova,  am efectuat o analiză detailată a educaţiei pe problemele ce determină formarea conştiinţei naţionale și  solicităm deschis Președintelui României, Primului Ministru al României, Camerelor Parlamentului României, următoarele:            

1.Redarea rolului și locului cuvenit istoriei ca disciplină de studiu în școală, având în vedere menirea formativă a acestei discipline de studiu în planul personalității elevilor;  

2.Prevederea în planurile de învățământ la toate clasele, începând de la a V-a și până la a XII-a, indiferent de profil și filieră, a 2-3 ore de istorie;  

3.Introducerea istoriei ca probă obligatorie la examenul de bacalaureat la toate profilele și filierele de la nivel liceal;            

4.Refacerea curriculei de istorie – programele pentru clasele de la a IV-a la a XII-a, cu respectarea principiului cronologiei istorice. Acestea ar trebui să includă și referiri la valori și simboluri perene românești, la rolul Bisericii în istoria națională,  principalele etape ale culturii românești;          

5.Realizarea manualelor de istorie cu respectarea principiilor didactice, metodice și științifice moderne, în care calitatea și nu prețul să fie factorul determinant;          

6.Respectarea și aplicarea prevederilor principalelor documente europene cu privire la locul și rolul istoriei în școală, la care România a subscris și s-a angajat să le respecte, și anume: 1.Recomandarea 1283 / 1996 privind istoria și învățarea istoriei în Europa, adoptată de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei și respectiv, Recomandarea 15/2001 privind predarea istoriei în Europa secolului XXI, adoptată de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei;

7. Realizarea în comun de către România și Republica Moldova a curriculei și manualelor de istorie;