Referendum limitare privilegii parlamentari

Contactați autorul petiției

Topicul de discuție a fost creat automat pentru petiția Referendum limitare privilegii parlamentari


Musafir

#1751

2016-02-08 00:12

Poate ar fi bine să se adauge la această petiție și controlul psihic și educațional al persoanelor care fac parte din toate structurile de conducere a țării. Sunt prea multe cazuri în prezent și în istorie care s-au demonstrat, după un timp, că nu au toate facultățile psihice, mintale, educaționale și conceptuale la locul lor sau în depline funcționalități. Neamul românesc are multe personalități inteligente și pline de calcități care sunt necesare în conducerea țării pentru o evoluție favorabilă tuturor nu doar unor grupări infracționale, așa cum am avut parte până acum și cum avem și în prezent în mod evident, recunoscut aproape oficial și împotriva cărora „nu se poate face nimic”.

Musafir

#1752

2016-02-08 07:29

Suntem singura tara cu atatia parlamentari platiti triplu. Ei iau bani de vacanţă? Şi primesc şi salarii în lunile de vacanţă? Unii primesc diurna că dorm în parlament? Aşa să primească orice muncitor de rînd care lucrează la zece sau sute de km. Cu ce sunt mai speciali? Au şcoală de parlamentar? Cum are o afacere ţup în parlament să-ş protejeze afacerea, ei ş-au ales nu i-a trimis nimeni forţat.
lissa

#1753 ajunge atata bataie de joc!!!

2016-02-08 07:30

Suntem singura tara cu dublu parlamentari , platiti triplu, Ei iau bani de vacanţă? Şi primesc şi salarii în lunile de vacanţă? Unii primesc diurna că dorm în parlament? Aşa să primească orice muncitor de rînd care lucrează la zece sau sute de km. Cu ce sunt mai speciali? Au şcoală de parlamentar? Cum are o afacere ţup în parlament să-ş protejeze afacerea, ei ş-au ales nu i-a trimis nimeni forţat.


Musafir

#1754

2016-02-08 10:38

Toti vrem oameni cinstiti in parlament dar problema este ca daca pui o oaie intre lupi oaia sau se transforma si ea in lup sau o mananca lupii. Asa si in parlament o parte invart afaceri dubioase iar cealalta parte tace si se face ca nu vede ce fac colegii. Solutia ar fi un parlament cu mai putini oameni dar toti sa fie noi ca sa nu prinda naravul celor vechi. Dar acest lucru nu este realizabil asa ca ramane o utopie ,adica un vis frumos de o seara.


Musafir

#1755 Re:

2016-02-08 12:12

#3: -  

 


Musafir

#1756

2016-02-08 14:19

Asa este corect.


Musafir

#1757

2016-02-08 16:50

Pentru a-i face pe parlamentari sa inteleaga ca au fost pusi acolo pentru a inbunatatii traiul poporului si nu pentru a obtine privilegii,au candidat la o functie care prin esenta ei inseamna a te pune in slujba cetatenilor si a face legi si reforme care sa duca la dezvoltarea societatii romanesti,singura si cea mai mai importanta ocupatie a lor ar trebui sa fie,acordarea de privilegii poporului si nu lor insile,ar trebui sa spuna,parafrazandul pe JFK,bineinteles,adaptata celebra fraza pentru Parlamentul Romaniei ,, Nu va intrebati ce poate face Romania pentru voi,ci ,ce puteti face voi pentru Romania

Musafir

#1758

2016-02-08 20:24

La treaba pe care o fac si rezultatele care nu se vad parlamentarii sunt foarte multi.

Musafir

#1759

2016-02-09 06:49

Poate daca nu vor mai dispune de orice,dupa bunul plac,se vor gandii pentru ce au ajuns acolo,cine sunt cei care i-au trimis si ce trebuie sa faca pentru ei(alegatorii)si nu pentru rude si amante.

Musafir

#1760

2016-02-09 07:35

Deoarece sunt satul de abuzurile si aberatiile parlamentarilor. Sunt multi prosti si nesimtiti.
As Dori sa ramina maxim 60 de tolomaci, restul sa se duca in morti masi la munca de unde au venit.
Aceste gunoie nu reprezinta nimic pentru mine si multi alti din Tara asta.
Cer sa ramina maxim 60 de nesimtit, sa aiba timp sa se cunoasca mai bine pe insasi cit si legile si nevoie tari.
O treime din ei sa mearga constant in provincii sa vada concert nevoie si saracia in care se zbat concetatenii lor si sa ia masuri urgente pentru eradicarea ei.
Tot ei sa dezbata ca prima masura, deschiderea de noi scoli si gratuitatea transportul scolar in zonele greu accesibile. Si chiar gratuitatea pentru unii copii afectati de saracie cu rechizite,imbracaminte scolara si medicala.
Toate astea sunt obligatii ale lor, deoarece ei inpreuna cu suita de presedintii au dus Tara in jos si au avut grija sa ne plece tot tineretul afara.
Parere mea e una singura desprea aceste elemente"Parlamentari". GUNOI adunatura de golani

Musafir

#1761

2016-02-09 08:15

Semnarea petitiei provine din:-nivel de ,protectie sociala ,sanatate,invatamant,cultura,mediu de afaceri,ne plaseaza pe ultimul loc in Europa.In acest timp parlamentul promoveaza legi 'cu dedicatie'care atrag oprobiul public,Astept continuarea si finalitatea pozitiva a acestei petitii.

Musafir

#1762

2016-02-09 08:19

Perntru ca trebuie

Musafir

#1763

2016-02-09 12:18

Am semnat acesta petitie pentru-ca asteptam sa apara,asteptam ca cineva sa ia initiativa.cu mult timp in urma m-am gandit ca alesii nostri au prea multe drepturi si noi poporul doar sa muncim.Este daca vreti un vis al meu care acum sper sa se implineasca si ca nepotii mei sa traiasca alta viata.
Romania si Romani au nevoie si merita acest lucru.
Haideti sa facem ceva si pentru noi cei multi si oropsiti.
Sa mai citim poezia lui Cosbuc ,,Noi vrem pamant''
Sa ne amintim ce spunea Eminescu.
Da doamne mintea Romanului cea de pe urma.
Sa dam dovada de curaj si sa dovedim inca o data ca cei multi daca sunt uniti pot rasturna si MUNTII.

Musafir

#1764

2016-02-09 12:50

Poporul si nici presedintele nu au parghi legale prin care sa darame caracatita din parlamentul romaniei. Au avut grija parlamentarii sa-si voteze legi care sa ii protejeje. Doar daca ar apare constinta in capul unor parlamentari si aceia sa fie majoritari ca sa poata taia tentacolele caracatitei. Da doamne mintea Romanului cea de pe urma !!!


Musafir

#1765

2016-02-09 16:03

M am saturat de ei

Musafir

#1766

2016-02-09 16:50

ALESII NOSTRI S-AU RUPT DE REALITATILE VIETII ALEGATORILOR.EI VOR AVANTAJE ,PENSII SI INDEMNIZATII PRIVILEGIATE,
PUNCTUL NOSTRU DE PENSIE ESTE MIZERABIL SI AL LOR DISCRIMINATORIU,
DE RESTUL SA NU MAI VORBIM!

Musafir

#1767

2016-02-10 05:06

Pentru a vedea prostia si nesimtirea parlamentarilor romani si-au mai dat odata in petec si ne-au aratat cat de prosti si manipulabili sunt. Legea fumatului care interzice fumatul in spatii inchise, dupa ce au votat-o ca prostii netinand cont de dreptul individului la o viata libera si neangradita, ei sa vezi ca acum si-au dat seama ca si ei alesii poporului trebuie sa iasa afara pentru a fuma asa ca ce au zis. Hai sa desfintam unul din multele bufeturi pe care le avem si sa fumam in el precum turcii ca doar noi parlamentarii putem sa nu respectam legea. Asa ca alesii satanei au gasit loc de fumat incalcand legea data de ei pentru prostime. Asa tara, asa parlamentari !


Musafir

#1768

2016-02-10 05:12

Daaa ! astia dau legi fara sa-si foloseasca creierul, de fapt alesii statului sunt persoane alese dupa criterii stricte, fara creier ca sa ridice mana cand li se comanda. Dar oare cel care comanda o fi avand creier sau e tot un tampit ???


Musafir

#1769

2016-02-10 17:53

Pt ca sunt de acord cu cele cuprinse in ea.

Musafir

#1770

2016-02-11 12:04

Sunt de acord cu toate formularile din petitie.Mi se pare aberant ca un grup de persoane care ne reprezinta sa se considera deasupra legii.


Musafir

#1771

2016-02-11 13:05

pt. ca m-am saturat sa traiesc intr-o tara condusa de oameni neseriosi si egoisti

Musafir

#1772

2016-02-11 13:50

POATE VOM SCAPA DE HOTII DE COMUNISTI PSD_ISTI,NU?
LIVIU DRACNEA,UN COMUNIST NOU AL LUI JOHN jILIESCU,NU?
PLECATI DLOR PSD-ISTI LA MUNCA IN OCCIDENT SI MAI PUNE-TI SA INVATATI REGULILE ECONOMIEI NU CA VOI DE FAPT SUNTETI FOARTE BUNI DAR....LA FURAT VA PRICEPETI CEL MAI BINE.DESIGUR CA IMPREUNA CU TOTI INVATATII,CU POLITIA,CU VAMESII,CU...CUUUCUUU....ETC!
JOS PSD-UL NEOCOMUNIST!
DA,DORESC UN PARLAMENT DE 150 PERSOANE! DAR OAMENI CU EXPIERIENTA CU STAGIATURA DE CEL PUTIN 10 ANI IN OCCIDENT!

Musafir

#1773 Referendum limitare privilegii parlamentari

2016-02-11 14:03

Doru

Nu stiu cum se poate ca si astazi sa mai auzim ca sunt revolutionari in plata,dupa 26 de ani.Suntem de rasul lumii!

Ar trebui ca infractiunea de jaf din bunul public sa nu se prescrie!Cine nu plateste banii furati sa stea si mai mult in puscarie,nu sa fie eliberati conditionat !


Musafir

#1774

2016-02-11 17:21

Pai la mine la sat au fost de fapt sunt doi revolutionari unul este militianul satului iar celalalt este un fost angajat al securitatii pcr. Asa ca au o gramada de drepturi si favoruri desi nu a trecut picior de asa zis teroristi. Baieti destepti - conducatori prosti.


Musafir

#1775

2016-02-11 19:13

Eu cred ca unii dintre parlamentari ar trebui consultati "preventiv" la cap. Un parlamentar cu sprancenele vopsite strident cere sanctionarea cetatenilor romani care nu stau la cozi in policlinici ca sa faca controale in fiecare an. Asta e dus tare de parca taranul roman are timp sa stea cu orele si zilele la cabinetele medicale si sa mai si plateasca pentru fiecare control. Asta chear crede ca poporul are buzunarele pline cu bani ca parlamentarii. Bai aerienilor romanul strange din dinti de durere pana cade jos ca stie ca nu-si permite controale la doctori in timp ce toti parlamentarii se trateaza in spitale din strainatate. Legea se doreste a fi data in favoarea cabinetelor medicale ca romanii sa mearga buluc si sa dea o gramada de bani. BAI MAI SI GANDITI CAND PROPUNETI LEGI !!!